5:32 pm - Sunday November 24, 2735

Măsuri recomandate de medici pentru diminuarea efectelor caniculei

Temperaturile ridicate, înregistrate în cursul ultimelor zile, la Iași, pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales celor cu suferințe cardiovasculare, neuropsihice, endocrine, metabolice, în general bolnavilor cronici și copiilor. Potrivit specialiștilor, în condițiile unor temperaturi crescute, chiar și activitatea obișnuită, zilnică, poate genera disconfort, obligând organismul la un efort suplimentar de adaptare care, atunci când este depășit, antrenează fenomene  clinice caracteristice: sincopă, deshidratare, crampe calorice, edem de căldură, șoc caloric. În aceste cazuri, medicii recomandă pentru copii, adulți sau vârstnici cu afecțiuni cronice evitarea expunerii la soare, evitarea activităților fizice în atmosfera supraîncălzită, dușuri frecvente, purtarea unei îmbrrăcăminți cât mai lejere și de culoare deschisă, precum și respectarea unui regim hidroalimentar corespunzător, compus din alimente cu conținut caloric redus (lactate, fructe, legume), bogate în proteine, vitamine, calciu, fier, fosfor, lichide slab îndulcite, preferabil saline, carbogazoase, însă nu foarte reci. Referitor la activitatea profesională, conducătorii unităților economice unde procesele tehnologice se caracterizează prin degajări de radiații calorice sau efort fizic trebuie să ia următoarele măsuri: reducerea programului de lucru și asigurarea pauzelor de odihnă în spații cu microclimat normal și bine ventilate, organizarea activității în schimburile I și III, asigurarea unei ventilații corespunzătoare, compensarea pierderilor hidroelectrolitice datorate transpirației excesive prin asigurarea de apă carbo-gazoasă, salină, echipament de protecție adecvat. În plus, pentru activitățile desfășurate în aer liber se impune limitarea timpului de lucru în perioada prânzului (între orele 11.00-16.00), protejarea capului și a ochilor. Pentru conducătorii auto se recomandă evitarea deplasărilor lungi, la orele cu soare puternic, precum și a consumului de lichide foarte reci și a  fumatului excesiv.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;