2,5 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor societății civile, puși la dispoziție în acest an de Primărie

Primăria Municipiului Iași anunță lansarea programului municipal de finanțare a proiectelor înaintate de societatea civilă. Potrivit autorităților locale, în acest an, programul are o singură secțiune de selecție a proiectelor, urmând să fie eligibile în vederrea finanțării doar proiectele anuale. Programul este organizat în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și a Legii nr. 186 / 2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.

Suma totală alocată programului de la bugetul local este de 2.485.000 lei, defalcată pe domenii după cum urmează:

  1. Domeniul cultural – 1.000.000 lei
  2. Domeniul tineret – 385.000 lei
  3. Domeniul guvernare transparentă şi participativă – 200.000 lei
  4. Domeniul social – sănătate – educaţie – mediu – 800.000 lei din care:
  • 600.000 lei pentru proiecte sociale, sănătate si mediu,
  • 200.000 lei pentru încurajarea activității sportive prin proiecte educaționale (sportul pentru toți)
  1. Domeniul culturii scrise – 100.000 lei

Pentru primele patru domenii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării pe fiecare domeniu în parte.

Pentru domeniul culturii scrise, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 40% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat.

Beneficiarii direcți ai programului sunt organizaţii neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii 350 / 2005.

Propunerile de proiect se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Iași din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11, la Centrul de Informații pentru Cetățeni sau vor fi trimise prin poștă, la aceeași adresă.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este data de 20 aprilie 2022, ora 16.00.

Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este 26 aprilie – 31 mai 2022.

Durata de implementare a proiectelor anuale va fi până la 15 noiembrie 2022.

Detalii suplimentare pot fi obținute la sediul municipalității ieșene, la Biroul Relații cu Societatea Civilă, telefon: 0332.131.139.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;