Politehnica Iași nu a reușit decât o remiză albă în primul meci din play out, disputat în compania nou promovatei CS Comunal Șelimbăr, rezultat în urma căruia și-a complicat și mai mult situația în clasament. Partida cu sibienii, disputată sâmbătă dimineața la Râmnicu Vâlcea, din cauza faptului că terenul din Avrig a devenit impracticabil, a fost una echilibrată, cu ocazii de gol la ambele porți. Ieșenii au început mai bine, Cristi Pușcaș, revenit pe teren după o pauză de patru luni, cauzată de accidentări, șutând slab, din șase metri, după o lovitură liberă executată bine de Alexandru Stan (min. 12). Două minute mai târziu, replica gazdelor îi aparține lui Telcean, care trimite balonul, cu capul, puțin peste poarta apărată de Brânză. În min. 18, Iașul putea debloca tabela, însă Plokhotniuk reia slab, din șase metri, balonul fiind trims exact în brațele lui Gal. În min. 26, Ciocâlteu trimite balonul în bară, Brânză fiind spectator. Meciul este din ce în ce mai frumos, cu atacuri și contra-atacuri la ambele porți. În min. 33, Muratovic șutează puternic de la 20 de metri, balonul lovește bara laterală, după care revine în teren, iar Sekou Kamara îl introduce în plasă. Golul este anulat însă de arbitru, pe motiv că atacantul Iașului se afla în off side. Partea a doua a jocului este mai puțin spectaculoasă decât prima, după ce oaspeții fac pasul înapoi, fiind mulțumiți cu remiza, în timp ce gazdele nu mai au claritatea etalată în prima repriză. Și când toată lumea părea împăcată cu rezultatul afișat pe tabelă, în min. 80, o fază care nu anunța nimic, petrecută în careul gazdelor, putea schima soarta partidei, după ce Radu Crișan respinge neglijent înapoi balonul trimis de pe partea dreaptă de Alexandru Stan, portarul sibienilor reușind să devieze mingea in extremis de pe linia porții! În ultimul minut de joc, gazdele cer penalty, după ce balonul șutat de Monea este respins cu mâna, în careu, de Ștefan Cană, însă arbitrul Sergiu Anton, din București, a lăsat faza să curgă! S-a încheiat Șelimbăr – Iași 0-0, rezultat echitabil, după un meci agreabil, disputat în cadrul mirific oferit de Parcul Zăvoi.
CS Comunal Șelimbăr: Gal – Monea, Telcean, R. Crișan, Arhirii – Boboc, Yameogo (min. 62 Mubele), Ciocâlteu (min. 73 Yazalde), Curtean – Ad. Cîrstean (min. 73 Rotar), Antone.
Poli Iași: Brînză – Kouadio, Cană, Ungurenașu, Serediuc – Fr. Cristea (min. 87 Mărieș), Pușcaș – Al. Stan, Plokhotnyuk (min. 54 Aftanache), Muratovic (min. 54 Kamara) – Camara.
În celelalte partide din etapa I a play out-ului (Grupa A), disputate sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus București 1-4 și Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași 3-0. FC Csikzereda Miercurea Ciuc a stat.
Clasament: 1. FK Csikzereda Miercurea Ciuc – 33 p, 2. Metaloglobus București – 31 p, 3. Politehnica Iași – 26 p, 4. Politehnica timișoara – 24 p, 5. CS Comunal Șelimbăr – 24 p, 6. Dunărea Călărași – 7 p, 7. Dacia Unirea Brăila – 2 p, 7.
Grupa B: Ripensia Timișoara – FC Brașov 2-3, FC Buzău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 6-2, Unirea constanța – Unirea Dej 1-2. AFC Astra Giurgiu a stat.
Clasament: 1. FC Buzău – 35 p, 2. Unirea Dej – 31 p, 3. Ripensia Timișoara – 25 p, 4. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 24 p, 5. FC Brașov – 17 p, 6. Unirea Constanța – 11 p. 7. AFC Astra Giurgiu – minus 1 p.
Campionatul Ligii 2 va lua o pauză de două săptămâni, pentru a face loc meciurilor echipelor naționale, întrecerea urmând a fi reluată sâmbătă, 2 aprilie, în play out, după următorul program:
Grupa A: Politehnica Iași – Dacia Unirea Brăila, Dunărea Călărași – CS Comunal Șelimbăr, FC Csikzereda Miercurea Ciuc – Politehnica Timișoara. Metaloglobus București stă.
Grupa B: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Unirea Constanța, FC Brașov – FC Buzău, AFC Astra Giurgiu – Ripensia Timișoara. Unirea Dej stă.