Primarul Mihai Chirica, în vizită pe șantierul Spitalului Clinic “Dr. C.I.Parhon”

Primarul Mihai Chirica a vizitat luni Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, acolo unde cu finanțare de la bugetul local continuă lucrările incluse în proiectul de „Reabilitare și modernizare a secției A.T.I. și Blocului Operator pentru Transplant”. În valoare de 10.837.681,98 de lei, investiția continuă în această perioadă cu renovarea completă a secției ATI.

Proiectul a inclus și un bloc operator complet nou, la standarde europene, inaugurat anul trecut și care are patru săli de operație, două săli pentru operații endoscopice și două săli pentru operații de transplant renal. Noul bloc operator a permis creșterea numărului de intervenții care se pot realiza, reducerea timpului de așteptare pentru intervențiile chirurgicale programate și menținerea titlului de centru regional pentru abordarea pacientului cu afecțiuni ale rinichiului. De asemenea, proiectul a inclus lucrări de reparații la compartimentul de transplant renal.

Edilul-șef a vizitat și lucrările vizate de investiția „Reabilitare – modernizare Centrul de Imagistică”, în valoare totală de 2.543.555,80 lei. Din fonduri de la bugetul local vor fi amenajate spațiile necesare, iar din fonduri europene obținute de unitatea medicală vor fi achiziționate un computer tomograf, un aparat digital de radiologie și două ecografe, toate necesare pentru pacienții care beneficiază de spitalizare continuă.

„Municipalitatea a investit mereu în dotările acestui spital, încercând să îi asigure o infrastructură adecvată și să îi procure aparatură medicală adaptată la cerințele moderne. Bucuria mea este că investițiile de la bugetul local sunt însoțite în permanență de importante proiecte cu finanțare nerambursabilă europeană, astfel încât activitatea Spitalului «Parhon» se poate desfășura la standarde calitative de nivel internațional. Felicit echipa managerială și toate cadrele medicale de la Spitalul «Parhon» pentru profesionalismul lor și le doresc să se afle mereu în topurile medicale din țară și din întreaga lume, dar și în recunoștința miilor de pacienți vindecați an de an!”, a declarat, la finalul vizitei, primarul Mihai Chirica.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;