5:32 pm - Sunday November 25, 0232

Săptămâna viitoare are loc simularea probelor scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat

Aproape 6.000 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a din județul Iași vor susține în perioada 28-30 martie simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat. Acțiunea, la care participă 5.902 de elevi, se va desfășura în 48 de unități de învățământ liceal din județ, anunță într-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat va debuta luni, 28 martie, cu proba de Limba și literatura română și  va continua marți, 29 martie, cu proba obligatorie a profilului, urmând să se încheie miercuri, 30 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele obținute de elevi vor fi transmise pe 14 aprilie.

„Școlile, prin comisiile de organizare stabilite la nivelul unității de învățământ, trebuie să asigure  buna desfășurare a susținerii probelor și a evaluării lucrărilor, respectând totodată măsurile de siguranță sanitară impuse de contextul epidemiologic actual”, au transmis reprezentanții inspectoratului.

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Examenului Național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Toate sălile în care se desfășoară simularea probelor scrise au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog. Totodată, rezultatele de la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice.

Fiecare unitate școlară va analiza rezultatele proprii și va stabili propriul program de activităţi remediale, menit să asigure o pregătire cât mai bună tuturor elevilor care vor susține, la finalul anului școlar examenul de Bacalaureat.

Inspectoratul Școlar Județean Iași va coordona buna organizare a simulării în toate centrele de examen  și va monitoriza pregătirea susținută a elevilor pentru examenele naționale din anul școlar în curs.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;