Penitenciarul Iași a demarat la începutul acestei săptămâni instruirea a 20 de persoane private de libertate din regimurile semideschis, închis şi maximă siguranţă în cadrul proiectului „Pregătire TIC la standarde europene în sistemul penitenciar românesc”. Astfel, în intervalul 17-21.06.2013, deținuții din această unitate vor fi instruiți în vederea dobândirii de cunoştinţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului, în cadrul programului Equal Skills. Acesta este un program flexibil de învăţare, menit să ofere o introducere completă în lumea calculatoarelor, conferind abilităţile de bază de utilizare a calculatorului, fiind destinat celor care au folosit mai puţin sau deloc calculatorul, promovând astfel incluziunea socială şi principiul egalităţii de şanse după punerea în libertate, contribuind astfel în mod concret la scăderea pericolului reprezentat de recidivă. Proiectul „Pregătire TIC la standarde europene în sistemul penitenciar românesc” se derulează în parteneriat de către S.C. Euroaptitudini S.A. şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor în perioada 01.10.2010- 30.09.2013 şi urmăreşte să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de formare profesională în sistemul penitenciar romanesc şi la facilitarea integrării grupurilor ţintă într-o societate inclusivă şi informaţională. La finalul cursurilor organizate, toţi participanţii care vor promova, vor primi certificate de absolvire recunoscute pe plan internaţional.