Iaşul, gazda celei de-a XVI-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Inventica 2012”

În Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi a avut loc miercuri, 13 iunie, deschiderea oficială a celei de-a XVI-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Inventica 2012”, manifestare care reuneşte, în acest an, peste o sută de inventatori din opt ţări ale lumii, printre care România, Polonia, Canada, SUA, Italia, Norvegia şi Republica Moldova. La ceremonia de deschidere au fost prezenţi, printre alţii, subprefectul judeţului Iaşi, Bogdan Abălaşi, şi prof. univ. dr. ing. Boris Plăhteanu, directorul Institutului Naţional de Inventică Iaşi, preşedintele juriului ediţiei din acest an a Conferinţei Internaţionale „Inventica 2012”. În cele trei zile ale manifestării, ieşenii vor putea admira câteva dintre invenţiile premiate în ultimii ani la saloanele internaţionale de specialitate. De asemenea, o parte dintre inventatorii prezenţi la Iaşi vor susţine conferinţe având ca temă cultura inovaţională şi rolul acesteia în dezvoltarea economică a regiunii de nord-est. „În ultimii ani, inovarea a dobândit accente vitale în viaţa noastră, motiv pentru care creativitatea este în prezent unanim recunoscută ca fiind un puternic atribut al progresului”, a precizat prof. univ. dr. Boris Plăhteanu, directorul Institutului de Inventică Iaşi. Potrivit acestuia, ceea ce lipseşte în acest moment inventatorilor români pentru a-şi vedea ideile materializate în produse de serie este prototipul, mai bine spus realizarea acestuia. „Lipseşte veriga care să facă legătura între idee şi producţia de serie, care este prototipul. Din acest motiv, cei mai mulţi dintre inventatorii români şi-au creat singuri staţii-pilot, cu ajutorul cărora au putut să-şi pună în practică ideile”, a adăugat profesorul ieşean, laureat al mai multor concursuri internaţionale de inventică.

Filed in: Economic, Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;