Ziua Internațională a Romilor, marcată printr-un spectacol maraton în Parcul Copou

În fiecare an, la 8 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Romilor. La Congresul Mondial al Romilor, desfăşurat la Londra, în anul 1971, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor, cântecul “Gelem,  gelem”, al actriţei Olivera Vuco, interpretat în cunoscutul film iugoslav “Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, peliculă ce datează din anul 1967. De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al romilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de alta parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.

Biroul Județean pentru Romi, structură creată în cadrul Instituției Prefectului Județului ași, are cuprinse în Planul Județean de Măsuri mai multe obiective printre care și Păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii minorităţii rome, în special, a culturii, prin realizarea, sprijinirea sau promovarea unor acţiuni, programe şi/sau proiecte interetnice şi de combatere a intoleranţei, la nivel național, european și/sau internațional, în conformitate cu documentele europene și Hotărârile Guvernului României care includ strategii de incluziune a cetățenilor români de etnie romă.

„În fiecare an, de 8 aprilie, în parteneriat cu diferite  instituții sau organizații neguvernamentale sau pe baza propriilor inițiative, Biroul Județean pentru Romi a considerat că este imperios necesar de a continua șirul evenimentelor organizate cu prilejul acestei zile. Această structură din cadrul Instituției Prefectului reprezintă pentru romi entitatea care trebuie să valorizeze cultura minorității rome și să militeze pentru incluziune socio-etnoculturală a minorității. Ziua Internațională a Romilor oferă cel mai oportun moment de a face vizibilă dimensiunea culturală a minorității rome”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Iași.

În acest an, Ziua Internațională a Romilor a fost marcată la Iași printr-un spectacol maraton organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului în parteneriat cu Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului Județului Iaşi. Evenimentul a avut loc vineri, 8 aprilie, în Parcul Copou, cu începere de la ora 13.00, pe scena special amenajată evoluând artişti de renume din comunitatea romă. Cu această ocazie, publicul a avut ocazia de a asista în premieră la recitalul extraordinar al artiştilor din cadrul Fanfarei Shukar din 10 Prăjini, coordonată de Costică Panţiru, dar și pe fraţii gemeni Yannis şi Yustin Boroş, care cu talentul lor au cucerit telespectatorii show-ului ”Românii au Talent”, moderatorii evenimentului fiind scriitorul și publicistul Adi Cristi și consilierul pe problemele romilor din cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, Elena Motaș.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;