5:32 pm - Thursday November 24, 4940

Activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în atenția autorităților locale

Modul în care autoritățile locale se pot implica în activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în cadrul campaniei “Curățăm România”, a fost analizat în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sfârșitul acestei săptămâni la sediul Prefecturii, între prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, și secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Bogdan Balanișcu. “Am discutat cu domnul secretar de stat despre cum să ne organizăm la nivelul județului pentru a aduce cât mai mulți ieșeni în aceste acțiuni de ecologizare. Important de știut este că unitățile administrativ – teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunile administrativ – teritoriale și asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se pot înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri, a declarat, la finalul întâlnirii, prefectul Bogdan Cojocaru. “Curățăm România”, una dintre cele mai ambițioase campanii de mediu desfășurată în țara noastră, este coordonată la nivel național de ieșeanul Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Conform Administrației Fondului de Mediu, suma maximă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect, cu condiția încadrării în bugetul programului, se stabilește în funcție de numărul locuitorilor la nivelul unității administrativ teritoriale (UAT) solicitante sau, în cazul în care cererea de finanțare este depusă de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), în funcție de numărul cumulat de locuitori ai UAT care intră în componența ADI, astfel: 30.000 lei pentru solicitantul care are ≥ 400.001 locuitori, 27.000 lei pentru solicitantul care are între 200.001 şi 400.000 locuitori, 24.000 lei pentru solicitantul care are între 100.001 şi 200.000 locuitori, 21.000 lei pentru solicitantul care are între 50.001 şi 100.000 locuitori, 18.000 lei pentru solicitantul care are între 20.001 şi 50.000 locuitori, 15.000 lei pentru solicitantul care are între 10.001 şi 20.000 locuitori, 12.000 lei pentru solicitantul care are între 5.001 şi 10.000 locuitori, 9.000 lei pentru solicitantul care are între 3.001 şi 5.000 locuitori, 5.000 lei pentru solicitantul care are între 1.501 şi 3.000 locuitori și respectiv 3.000 lei pentru solicitantul care are ≤ 1.500 locuitori.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;