Pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană au ajuns la primăriile din județ

Toate cele aproape 60.000 de pachete cu alimente din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) au ajuns la primăriile din județ. Anunțul a fost făcut luni, 18 aprilie, de prefectul Bogdan Cojocaru. ”Prima etapă s-a încheiat fără a fi raportate probleme deosebite. Urmează ca în termen de maxim 60 de zile de la recepționarea bunurilor, acestea să fie distribuite către beneficiari. Deja, în multe localități, acest lucru de întâmplă, iar alimentele au ajuns la cei care au dreptul legal să le primească. În momentul în care se finalizează procedura de distribuire către beneficiari vom avea o centralizare și, dacă undeva au rămas pachete, acestea vor fi realocate către localitățile care mai ai nevoie. Situația cu beneficiarii legali este una dinamică”, a declarat prefectul. Reamintim că județului Iași i-au fost repartizate un număr de 58.687 pachete cu alimente de la Uniunea Europeană în cadrul Programului POAD, fiecare dintre acesta conținând făină albă de grâu, mălai, paste, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită, carne de porc, pate, compot de fructe, gem de fructe. Pachetele sunt destinate persoanelor cele mai defavorizate, având calitatea de destinatari finali, așa cum sunt ele definite prin OUG 84/2020: a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare; b) familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și accentuat, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial) și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchete sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;