Iașul și-a depus candidatura pentru titlul de Capitală Mondială a Cărții în 2024

Municipiul Iași și-a depus candidatura pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții în anul 2024, în cadrul unui program desfășurat sub egida UNESCO, menit să încurajeze o cultură a lecturii pentru toate grupurile de vârstă, atât în interiorul, cât și în afara granițelor unei țări. Orașul câștigător va deține titlul timp un an, începând cu data de 23 aprilie.

“Orașul nostru are nevoie de evenimente mari, de anvergură, care să-l pună pe harta internațională. Trebuie să demonstrăm că avem tot ceea ce este necesar pentru găzduirea festivalurilor, evenimentelor și activităților internaționale, iar turiștii să descopere acest oraș, unde pot petrece timp de calitate”, afirmă viceprimarul Daniel Juravle. “Vreau să mulțumesc domnului Liviu Bratescu, care a deschis discuțiile acestui proiect cu decidenți de la UNESCO și din Ministerul Culturii, domnului profesor Dan Lungu, scriitor, domnului director Lucian Dan Teodorovici, domnului director Ioan Milică, domnului prodecan Cătălin Constantin, precum și tuturor colegilor din Primăria Municipiului Iași, care au redactat dosarul de candidatura. De asemenea, candidatura s-a bucurat și de implicarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” și Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iași”, a adăugat Daniel Juravle.

Candidatura Iașului la titlul de Capitală Mondială a Cărții în 2024 se bucură de susținerea mai multor organizații și instituții de profil, printre care: Asociația Editorilor din România, Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Centrul Internațional pentru Cercetări Transdisciplinare, Institut français Iaşi și Ministerul Culturii, alături de o scrisoare de susținere de la Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

“În acest întreg proces, ne sunt alături ca parteneri și Consiliul Județean Iași – Iași County Council, toate universitățile ieșene, edituri, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Ateneul Național din Iași, muzeele și instituțiile culturale din Iași, Asociația Destination IAȘI, organizațiile minorităților, companii de IT și companii de organizare a evenimentelor”, a mai precizat viceprimarul Daniel Juravle.

În acest an, orașul Guadalajara (Mexic) a fost desemnat de UNESCO drept Capitală Mondială a Cărții, urmând ca în 2023, acest titlu să-i revină orașului Accra (Ghana).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;