La Iași debutează astăzi cea de-a XI-a ediție a Festivalului “Teatru sub castani”

Miercuri, 27 aprilie, la Iași debutează cea de-a XI-a ediție a Festivalului de teatru școlar în limbi străine “Teatru sub castani”, eveniment organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean şi Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. La ediția din acest an a manifestării participă 11 trupe de teatru școlar din Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Huedin, Paşcani, Vaslui, Chișinău și Bălți (Republica Moldova). Trupele, cu membri a căror vârstă variază între opt și 18 ani, vor prezenta producții dramatice de mai mică sau mai mare întindere, bazate pe texte ale unor autori cunoscuți (Jean de la Fontaine, Matei Vișniec, Eugène lonesco, Molière, Raymond Queneau, Patti Lozano, Éric-Emmanuel Schmitt, J. Prévert &  A. Jurcan etc.) sau pe creații proprii ale trupelor sau ale coordonatorilor acestora. Deschiderea festivă a evenimentului este programată la ora 19.00, sub castanii din curtea școlii, și va fi urmată de prezentarea trupelor participante. Ziua a doua – joi, 28 aprilie – va fi o zi maraton, cu spectacole în limbile franceză, engleză şi germană, prezentate de la 9.00 până la 19.00 la Sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” – o adevărată provocare, mai ales pentru juriu. Președinte al juriului este, prin tradiție, conf. univ. dr. Ovidiu Lazăr, regizor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași. Din juriu mai fac parte foști membri ai unor trupe de teatru în limbi străine, specialiști în teatru, cunoscători a cel puțin două dintre limbile străine în care se joacă.  În cursul dimineții de vineri, 29 aprilie, tinerii actori vor participa la ateliere de teatru, dans, mișcare, gastronomie, traduceri, arta manuala, broderii si pictură susținute de specialiști. Festivitatea de premiere se va desfășura vineri, 29 aprilie 2022, ora 12.00, din nou sub castani. După-amiaza va fi dedicată cunoașterii Iașului de către participanții din țară și din Republica Moldova, iar seara muzicii și dansului sub castanii din curtea școlii.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;