Seminarii privind programul de redresare a business-urilor aflate în dificultate

Un număr de 30 de manageri din companiile ieșene și peste 20 de primari din localitățile județului Iași au aflat de la specialiștii Casei de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, care sunt efectele insolvenței asupra societăților comerciale și a unităților administrativ-teritoriale. Întâlnirile au fost organizate în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Iași și fac parte din programul “Redresarea business-urilor aflate în dificultate”. Inițiat de către CITR la nivel național, programul își propune educarea și informarea mediului de afaceri român privind restructurările în și în afara insolvenței. „Ne dorim ca prin aceste seminarii să explicăm procesul insolvenței și să clarificăm cum se manifestă aceasta în funcție de context, fie că vorbim de mediul business, sau cel al unităților administrativ-teritoriale. Dorim ca în urma acestor sesiuni, managerii și antreprenorii să înțeleagă faptul că insolvența oferă multe soluții, așa încât dacă se confruntă cu o astfel de situație dificilă, să poată lua o decizie corectă, în cunoștință de cauză”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partener al CITR, coordonatorul Departamentului de Pregătire Profesională al societății.  Programul de educare și informare se desfășoară la nivel național și are două componente distincte: un workshop dedicat companiilor ce s-ar putea întâlni la un moment dat cu situația insolvenței sau cu necesitatea reorganizării business-ului și un seminar despre insolvența unităților administrativ-teritoriale, ce dorește să explice noile prevederi ale Ordonanței Guvernamentale și cum influențează acestea activitatea primăriilor și consiliilor județene.  În cadrul workshop-ului ”Prevenția insolvenței și metode de restructurare”, adresat managerilor și directorilor financiari, specialiștii Casei de Insolvență Transilvania au prezentat informații legate de procedura insolvenței, oferind atât soluții de prevenire, cât și metode eficiente de redresare în cadrul procedurii. Informațiile oferite îi pot ajuta pe antreprenori, manageri sau directori financiari să înțelagă cât de importantă este accesarea la timp a procedurii insolvenței, sau demararea în timp util a unui plan de restructurare. „Cred că este important să înțelegem mult mai în detaliu insolvența. Este nevoie de asta, deoarece companiile încă nu știu multe lucruri despre procedură. Astfel de seminarii ne ajută să înțelegem cum să privim situația companiei în ansamblu pentru a identifica posibilele amenințări”, a spus Anca Balaban, Manager ADS Trade, participantă în cadrul seminarului. Seminariile destinate specialiștilor din Primării și Consilii Județene au urmărit modul în care noua Ordonanță Guvernamentală nr. 46/2013 privind insolvența unităților administrativ-teritoriale are efecte asupra instituțiilor și cetățenilor. Ea poate fi o soluție reală pentru problema datoriilor acestora, dacă se ține cont de specificul situației acestor instituții, care nu pot fi radiate, precum societățile comerciale.    „Sunt de mare ajutor aceste sesiuni de prevenire prin educație. Ordonanța privind insolvența unităților administrativ-teritoriale a fost făcută în viteză. Tocmai de aceea, prin acest eveniment, am avut ocazia să ne lămurim asupra unor aspecte neclare”, a completat Marcel Turcu, primarul localității Andrieșeni.  Sesiunile sunt inițiate de Departamentul de Pregătire Profesională al Casei de Insolvență Transilvania și ținute de specialiști CITR, cu experiență de peste 10 ani în administrarea insolvențelor și restructurări de business. Programul este în faza pilot, demarată în intervalul mai-iulie 2013 în nouă județe și București. Ulterior, programul se va dezvolta cu noi arii și alte componente începând din toamna acestui an.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;