Calendarul evenimentelor care se vor desfășura la Iași în perioada mai – iunie

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat joi, 28 aprilie, cu unanimitate de voturi, calendarul evenimentelor care urmează să se desfășoare în perioada mai – iunie 2022 în municipiu. Bugetul total alocat acestor evenimente, dintre care se remarcă Festivalului Internațional al Educației, se ridică la suma de 2.356.000 lei.

Sărbătoarea 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii

Ziua de 1 mai a fost decretată ca Ziua Internațională a Muncii, sărbătorită în multe țări, inclusiv în România. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Deschiderea sezonului estival se va face, de către Municipiul Iași, cu manifestări dedicate muncii, la care poate participa publicul larg.

Bugetul propus pentru acest eveniment este 10.000 lei.

Marșul Vieții – Comemorarea a 81 de ani de la Pogromul din Iași

Primăria Municipiului Iași va organiza manifestările de comemorare a 81 de ani de la Pogromul din Iași (1941-2022) – un eveniment regretabil al istoriei noastre în care și-au pierdut viața peste 15.000 de evrei – care vor cuprinde, între altele, ,,Marșul Vieții”, în colaborare cu Rabinul Josef Wasserman din Israel și cu Comunitatea Evreilor din Iași, eveniment care va avea loc în Cimitirul Evreiesc din Iași și o seară culturală în onoarea oaspeților prezenți în Iași la evenimentele de comemorare a Pogromului.

Bugetul propus pentru acest eveniment este 150.000 lei.

Concord Iasi Open 2022 -Turnee de tenis profesionist ATP şi WTA 2022

S.C. Concord Service, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, îşi propun organizarea evenimentului sportiv Concord Iasi Open 2022.

Turneul de tenis profesionist Concord Iasi Open 2022 este inclus în categoria ATP Challenger 100 masculin, dar şi în premieră la categoria WTA 125 feminin.Turneul, aflat la cea de-a treia ediţie la masculin şi la prima ediţie la cel feminin, este programat a se disputa în perioada 10-17 Iulie şi 31 iulie – 07 august 2022, la Baza Sportivă Ciric, sub egida Federaţiei Române de Tenis. Bugetul propus pentru acest eveniment este 600.000 lei.

Romanian Teqball Challenger Series – Iaşi 2022

Asociaţia Teqball România, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, dorește să organizeze la Iași, evenimentul sportiv Romanian Teqball Challenger Series – Iaşi 2022.  În acest sens, Municipiul Iaşi propune continuarea promovării şi organizării, în perioada 15-17 Iulie 2022, la baza Sportivă Ciric, în colaborare cu Asociaţia Teqball România, a celei de-a treia etape a competiţiei naţionale Romanian Teqball Challenger Series – Iaşi 2022. Teqball este un sport care se joacă pe o suprafaţă asemănătoare mesei de tenis de masă, cu fileu, dar curbată, cu o minge de fotbal obişnuită. Este un sport asemănător cu fotbal-tenis, doar că se joacă pe masă, la individual sau dublu, indoor sau outdoor. La nivel mondial, Teqball are ambasadori de marcă, cum ar fi brazilianul Ronaldinho, portughezul Luis Figo, francezul Karembeau, spaniolul Puyol şi beneficiază de promovare din partea unor echipe de fotbal de prim-plan, precum FC Barcelona, Manchester United, Chelsea şi naţionala Braziliei. Se va încheia un acord de parteneriat cu Asociaţia Teqball România, în vederea implementării proiectului Romanian Teqball Challenger Series – Iaşi 2022. Bugetul propus pentru acest eveniment este 40.000 lei.

Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE)

Municipiul Iași își propune să organizeze anul acesta Festivalul Internațional al Educației Iași, desemnat drept unul dintre festivalurile remarcabile ale Europei, aducând în prim – plan numeroase manifestări educative, culturale, academice şi spirituale. Manifestările vizează o gamă largă de activități educative, precum: spectacole de teatru de calitate, seri magice de film, festivaluri de folclor, concursuri de interpretare instrumentală, de creație literală, olimpiade, expoziții, workshopuri, recitaluri, concerte de muzică clasică, folclor, tango, muzică religioasă, simpozioane, inginerie civilă, conferințe în diverse domenii științifice etc. Toate aceste manifestări contribuie la crearea unei atmosfere de sărbătoare a orașului, dând Iaşului o identitate spirituală de nivel european. Se vor încheia acorduri de parteneriat cu instituții publice, instituții de cultură, universitățile din Iași, ISJ Iași și cu Organizațiile Neguvernamentale (ONG), în vederea implementării proiectelor în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2022. Bugetul propus pentru acest eveniment este de 1.500.000 lei.

Conferința Anuală a Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol”, ediția a III-a 2022

Academia Română – Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, în parteneriat cu Municipiul Iași, își propune să organizeze Conferința Anuală a Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol”, ediția a III-a 2022. Academia Română – Filiala Iași își propune, ca printr-o manifestare publică de impact, confirmată de edițiile precedente, să ofere expertiză științifică pe teme de interese național și local, precum: patrimoniu local, regimuri și ideologii politice, proiecții ale istoriei relațiilor internaționale, migrație și identitate în spațiul cultural românesc, istoria bisericii, spațiul românesc în secolele XIX-XX: perspective istoriografice, imaginarul românesc. Bugetul propus pentru acest eveniment este de 40.000 lei.

Volumele Conferinței Anuale a Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol”, ediția 2019

Academia Română – Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, în parteneriat cu Municipiul Iași, își propune să editeze și să publice două volume dedicate Conferinței Anuale a Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol”, ediția 2019. Prin numărul, varietatea tematică şi calitatea lor, studiile cuprinse în Volumele Conferinţei Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” (I) vor contribui la extinderea cunoașterii istorice și a patrimoniului, material arhivistic şi cultural, referitor la istoria României, inclusiv a Iașului şi a regiunii de care acesta aparţine, ca parte a spațiului central-est european. Bugetul propus pentru acest eveniment este de 16.000 lei.

 

Zilele Revistei “Convorbiri Literare” – ediția a XXVI-a

Perioada de desfășurare: 12 – 14 mai 2022. Bugetul propus pentru acest eveniment: 100.000 de lei.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;