Peste 4.500 de elevi din județul Iași susțin proba de evaluare a competențelor lingvistice în cadrul examenului de Bacalaureat

Marți, 25 iunie, la ora 12.00, a debutat proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internatională din cadrul examenului de Bacalaureat – sesiunea 2013. După cum a declarat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), la nivelul județului Iași, la această probă s-au înscris 4.523 de candidați, dintre care 3.725 vor susține proba C a examenului de Bacalaureat la limba engleză, iar 717 candidați vor susține proba la limba franceză, în timp ce restul vor susține examenul la limbile rusă, italiană, spaniolă și germană. ”Candidații vor primi câte un calificativ, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi Străine (A1, A2, B1 sau B2) pentru fiecare din cele cinci competențe evaluate în cadrul probei: înțelegere a unui text audiat, înțelegere a unui text citit, producere a unui mesaj scris, producere a unui mesaj oral și interacțiune orală. Cel mai bun calificativ care poate fi obținut este B2”, a precizat prof. Sabina Manea. Ultima probă de evaluare a competenţelor, proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C),  se desfășoară în perioada 25 – 28 iunie 2013, pentru susţinerea acesteia înscriindu-se, la nivelul întregii țări, 142.282 de elevi. În ceea ce privește rezultatele obținute de candidații din județul Iași la Proba D a examenului de Bacalaureat, respectiv evaluarea competențelor digitale, din totalul celor 4.782 de candidați înscriși, din care 153 nu s-au prezentat, 1.712 au obținut calificativul de utilizatori experimentați (UE), 1.275 de utilizatori avansați (UA), 1.237 de utilizatori de nivel mediu (UM), 382 de utilizatori începători (UI), iar 22 fără niciun fel de calificativ.   La nivelul întregii țări, potriivt datelor oficiale ale Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), la proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) din cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat – sesiunea 2013, desfășurată în perioada 17-21 iunie 2013, au participat 138.563 de candidaţi. Din totalul celor prezenţi, 832 de elevi (0,60%) au fost evaluaţi „fără calificativ”, 17.113 (12,35%) au obţinut calificativul „începător”, 38.352 (27,68%) au obţinut calificativul „mediu”, 36.659 (26,46%) au obţinut calificativul „avansat”, iar 41.078 (29,65%) calificativul „experimentat”. Alţi 9.601 de elevi şi-au echivalat competenţele digitale, în baza certificatului ECDL (Start şi Complet). 4.520 (2,70%) de candidaţi nu s-au prezentat, iar nouă au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;