Literatura de lângă noi, un nou proiect “marca” Muzeul Național al Literatirii Române Iași

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează un nou proiect cultural, „Literatura de lângă noi”, ce își propune să aducă mai aproape de publicul român literatura din estul, sudul și centrul Europei.

Gândit pe termen lung, programul propune o explorare culturală care să conducă la descoperirea unor zone literare mai puțin cunoscute.

Prima ediție este dedicată Ucrainei și va consta într-o serie de evenimente și dezbateri cu invitați scriitori din România și Republica Moldova. În măsura posibilităților, condiționate de situația dramatică din Ucraina, vor fi invitați și scriitori ucraineni care vor participa online. Prima întâlnire din cadrul proiectului va avea loc vineri, 6 mai 2022, începând cu ora 15:00, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, avându-l ca invitat special pe scriitorul și jurnalistul Alexandru Vakulovski. Evenimentul va fi moderat de prof. Nicoleta Munteanu, coordonatoare a clubului de lectură Alecart.

Discuția va avea la bază opera lui Serhii Jadan, poet, romancier, eseist și traducător ucrainean, și va debuta cu prezentările Alinei Aghenie (elevă la Colegiul Național Iași) și Anastasiei Fuioagă (studentă a Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), membre Alecart. Apoi, scriitorul Alexandru Vakulovski va lectura din romanul Internat de Serhii Jadan, tradus și publicat în limba română în anul 2021 la Editura Cartier, despre care s-a spus că este „una dintre cele mai impresionante și mai grăitoare cărți despre războiul din Donbas” (Aliona Kuhar). La final va avea loc o dezbatere la care va participa și publicul.

Serhii Jadan (n. 1974) a debutat în anul 1995 cu volumul de poezie Generalul Iuda, a publicat mai multe antologii de poezii, poeme și povestiri. Primul volum de proză scurtă, Big Mac, a apărut în 2003, urmat fiind de romanele Depeche Mode (2004), Anarchy in the UKR (2005), Voroșilovgrad (2010). În 2014 a publicat antologia de povestiri și poeme Mesopotamia, iar în 2017, romanul Internat. Este recunoscut pe plan internațional, fiind câștigător a numeroase premii literare și distincţii, atât în Ucraina, cât și în alte țări. În 2022, Academia de Științe a Poloniei l-a propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură: „Jadan este unul dintre cei mai mari poeți ai Ucrainei și un minunat prozator, tradus și premiat în lume. (…) Ucraina Liberă vorbește și gândește în mare măsură în cuvintele lui Jadan, le ascultă cu atenție. Astăzi se află în Harkivul său. Și se luptă.” A devenit și primul laureat al Premiului Libertății al Fundației Frank Schirrmacher, pentru creativitatea literară, poetică și eseistică și pentru angajamentul curajos în vremuri dificile, donând suma câștigată în beneficiul voluntarilor.

Seria dedicată literaturii contemporane din Ucraina din cadrul programului „Literatura de lângă noi” este organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Alecart, Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, Colegiul Național Iași și Liceul „Varlaam Mitropolitul” Iași. Întâlnirile vor putea fi urmărite online și pe paginile de Facebook MNLR Iași și Alecart.

Coordonatoarele programului „Literatura de lângă noi” sunt Diana-Lona Leonte și Dora Cană, muzeografi MNLR Iași. Mai multe detalii și programările întâlnirilor se vor publica pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;