Iașul, orașul din România în care tinerii sunt cei mai fericiți

Iașul este orașul din România în care tinerii sunt cei mai fericiți, arată rezultatele unui studiu dat publicității luni, 2 mai, cu ocazia Zilei Tineretului, de Consiliul Tineretului din România, Grupul PONT, Federaţia Tinerilor din Cluj şi Banca Comercială Română, în calitate de membri ai Guvernanţei Programului „Capitala Tineretului din România”. Potrivit studiului, pe o scară de la 1 la 10, Iașul s-a clasat pe primul loc în acest sondaj, la polul opus aflându-se Constanța. De asemenea, cercetarea a mai evidențiat că orașul Cluj-Napoca este perceput ca fiind cel mai curat şi mai unit oraş, iar Iaşul cel mai accesibil. Conform cercetării intitulată „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite”, în medie, tinerii respondenţi punctează nivelul de fericire din oraşele lor cu 5,99/10, apoi gradul de siguranţă resimţit e peste medie (6,63/10), iar pentru proactivitate oraşele au primit un punctaj de 6,25/10. Studiul „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” a fost realizat pe un eşantion de peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din cele şase capitale ale tineretului din România: Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timişoara, Bacău, Constanţa, Baia Mare şi Iaşi. Sondajul a măsurat câteva dintre aspectele esenţiale ale vieţii tinerilor, precum: cât de fericiţi sunt, care este gradul de siguranţă pe care îl resimt în oraşul în care trăiesc şi care sunt lucrurile care pot fi îmbunătăţite.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;