„Zilele Revistei Convorbiri Literare”, la cea de-a XXVI-a ediție

În perioada 12-14 mai, la Iași va avea loc cea de-a XXVI-a ediție a „Zilelor Revistei Convorbiri Literare”. Manifestările vor debuta joi, 12 mai, la ora 17.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România (Casa cu Absidă, Sala „Mihai Ursachi”), cu simpozionul „Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872-1952), director al revistei Convorbiri Literare (ianuarie 1924- februarie1939)”. Simpozionul va fi urmat de lansarea Antologiei „Biblioteca Revistei Convorbiri Literare 2021”. Ziua de  vineri va debuta la ora 9.30, la  Casa cu Absidă, Sala „Mihai Ursachi”, cu simpozionul „Diplomație Culturală la Convorbiri Literare”, după care va avea loc lansarea cărților „Diplomație Culturală la Convorbiri Literare”, Partea I – „Serbările de la PUTNA” (1871) și „BEILIC” (1875), Partea a II-a „Iraclie Porumbescu – Scrieri”. De la ora 18.00, la Casa cu Abisdă (Sala „Mihai Ursachi”) este programată festivitatea de  acordare a premiilor anuale ale revistei, precum și a Premiului Naţional „Iacob Negruzzi”, pentru cea mai bună revistă literară și a Premiului Naţional pentru Critică „Titu Maiorescu”. „Zilele Revistei Convorbiri Literare” este o acțiune organizată de ASOCIAȚIA „REVISTA CONVORBIRI LITERARE”, în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI și UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA IAȘI.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;