Cimitirul “Sfânta Treime”, unul dintre cele mai mari cimitire din Iași, va intra într-un amplu proces de reabilitare a căilor de acces la morminte. În acest scop, primarul Mihai Chirica a semnat luni, 9 mai, cu asocierea SC Thot Technology SRL – SC PAO International Group SRL, un contract de execuție a lucrărilor aferente. Termenul de finalizare al lucrărilor este de cel mult 18 luni, valoarea contractului fiind de 1.743.636,77 lei, cu TVA. Indicatorii tehnico – economici și devizul general al investiției „Reabilitare Cimitir Sfânta Treime” au fost votați de către consilierii locali în ședința ordinară din 31 august 2021. “Concret, va fi refăcut un procent de 30% din suprafața aleilor din cimitir, reprezentând 7.342 de metri pătrați, acolo unde acestea se prezintă într-o stare precară, accesul la morminte sau deplasarea mijloacelor de intervenție în caz de urgență fiind deseori îngreunate”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei.