În vederea efectuării unor lucrări de retehnologizare a stației de pompare “Octav Băncilă”, începând de miercuri, 11 mai, ora 22.00, și până joi, 12 mai, ora estimată 6.00, ApaVital va opri furnizarea apei potabile către utilizatorii de pe străzile Canta, Moara de Foc, Străpungerea Silvestru, stradela Canta, șoseaua Arcu și Rediu, din cartierele Dacia, Păcurari și localitatea Valea Lupului (parțial). Pentru utilizarea apei în regim limitat, pentru băut și gătit, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă până la ora întreruperii alimentării cu apă potabilă. “La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la ApaVital, iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată”, se arată într-un comunicat al ApaVital. Pentru informații suplimentare și sesizări, utilizatorii pot suna la Centrul de contact ApaVital, telefon 0232.969.
Furnizarea apei potabile, întreruptă astăzi pentru consumatorii din Dacia, Păcurari, Canta și Valea Lupului
Filed in: Economic, Informațía zilei