Endava, nominalizată între primele trei companii pentru calitatea serviciilor de suport IT furnizate

Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, cu sediul central la Londra şi centre de dezvoltare în România, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, a fost nominalizată între primele trei companii pentru calitatea serviciilor de suport IT furnizate, în clasamentul IT Service Excellence Awards 2013, la categoria Best Managed Service Desk, realizat de către Service Desk Institute, una dintre cele mai prestigioase asociaţii profesionale din domeniul serviciilor IT din Europa. Poziţionarea în clasament atestă abordarea inovativă în managementul echipei de Service Desk și un nivel ridicat de excelenţă și profesionalism al serviciilor furnizate. Acest rezultat în clasamentul SDI – aflat la cea de-a 19-a ediţie – este una dintre cele mai râvnite distincţii de către companiile din industria de servicii de suport IT din Europa. „În ultimii ani, echipa de Service Desk a crescut ca număr și ca valoare a activității, astfel încât acum este primul punct de contact pentru o gamă tot mai largă de clienţi cu cerinţe tot mai multe şi mai specifice. Investițiile noastre în dezvoltare profesională prin Endava University, în programe de satisfacție a clienților și investițiile permanente în sistemele de management al calității serviciilor, ne permit să furnizăm serviciile de suport la nivelul solicitat de clienții noștri”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.

În ultimul an, Endava a câștigat proiecte noi în cadrul departamentului de Managed Services, în timp ce veniturile şi solicitările pentru servicii de Service Desk au crescut cu peste 25%, iar  nivelul de satisfacţie al clienţilor depășeşte 90%. „În următoarele 6 luni intenționăm să creștem echipa Service Desk din Cluj până la cel puțin 50 de analiști, pentru a răspunde creșterii numărului de clienți, iar în plus vom continua să angajăm și ingineri de suport și consultanți IT, astfel încât în curând să depășim pragul de 100 de angajați în divizia de Managed Services în România. Mai mult de jumătate dintre analiștii de la Service Desk au promovat, în ultimele 18 luni, în poziții de Service Delivery Manager, team leaders, manageri de proiecte sau ingineri de suport nivelul 2”, a precizat Andrei Pantelimon, CEE Operations Manager în divizia de Managed Services a Endava.   Echipa de Service Desk Endava interacționează cu un număr mai mare de clienți decât orice alt departament al companiei.  Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Endava are 8 sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi o cifră anuală de afaceri de peste 29,8 de milioane de lire sterline/37 de milioane de euro. Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domeniile bancar, financiar, telecomunicații, media, sport & entertainment și servicii profesionale. Endava este specializată în livrarea de servicii precum: Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicații Software, Servicii Cloud.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;