Circulație restricționată în centru, între 1 și 31 iulie

Pentru a putea fi continuate lucrările de retehnologizare a magistralei 2 de termoficare, derulate de municipiul Iași în cadrul Proiectului European, este necesar ca în perioada 1 – 31 iulie 2013 să se restricționeze circulația pe strada Costache Negri, motiv pentru care se va fi instituit sens unic pe direcția strada Timpului – strada Armeană. ”Constructorul contractat de municipiul Iași pentru a executa aceste lucrări va delimita sectorul de drum cu elemente de semnalizare vizibile pe timp de zi și de noapte”, precizează reprezentanții Dalkia Termo Service Iași, într-un comunicat de presă. De regulă, atunci când se va impune în mod excepțional închiderea totală a traficului rutier și pietonal, executantul va trebui să asigure, în mod obligatoriu, circulația autovehiculelor aparținând Poliției, Salvării, Pompierilor și societății de salubritate. Conducerea Dalkia Termo Iași mulțumește pietonilor și conducătorilor auto pentru întelegerea de care vor da dovadă pe perioada executării lucrărilor de modernizare a magistralei 2 de termoficare, asigurându-I, totodată, că acestea sunt executate pentru a crește eficiența energetică şi pe partea de mediu înconjurator a Sistemului de Alimentare Centralizata cu Energie Termică din Municipiul Iași. Conductele de apă caldă, de pe magistrala 2 de termoficare a municipiului Iași, cu un diametru de 500 de mm, au o vechime cuprinsă între 26 și 34 de ani. Lucrările de înlocuire a conductelor au ca obiectiv principal creșterea eficienței pe această rețea primară de termoficare (eliminarea avariilor, scăderea pierderilor, etc.), valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 46,5 milioane de lei, cu TVA. Printre zonele care vor beneficia de schimbarea în întregime a conductelor de termoficare se numără căminele studențesti din Campusul Universitar ”Tudor Vladimirescu”, cartierul Tărărași (ramificație Spital Pediatrie – PT 26 Tătărași), tronsonul Bucșinescu – Independenței, respectiv tronsonul Bucșinescu – Centrul Civic (Str. Uzinei – legătură cu magistrala 5).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;