Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va da startul, în această săptămână, ceremoniilor de absolvire organizate pentru viitorii absolvenți ai celor patru facultăți.
Primul curs festiv la USV Iași va avea loc miercuri, 18 mai, când este programată ceremonia de absolvire la Facultatea de Medicină Veterinară. Alături de viitorii medici veterinari care au studiat în limba română, protagoniștii vor fi și absolvenții de medicină veterinară care au studiat în limba engleză, aceștia făcând parte din cea de a doua promoție care finalizează studiile la Iași. Locația aleasă de către absolvenții de la Facultatea de Medicină Veterinară este Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, ceremonia fiind programată a începe la ora 11:00.
Absolvenții Facultății de Agricultură au ales să sărbătorească momentul finalizării studiilor superioare, în stilul colegiilor americane. Concret, pentru a putea fi împreună cu toți invitații, părinți și prieteni deopotrivă, absolvenții de la cele șase specializări ale Facultății de Agricultură vor organiza ceremonia pe Stadionul de Rugby, din cadrul bazei sportive a USV Iași, unde vor fi amplasate o scenă și un ecran de mari dimensiuni. Manifestarea este programată pentru joi, 19 mai 2022, ora 11:00 și sunt așteptate peste 500 de persoane participante.
Absolvenții Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare au programat cursul festiv pe data de 6 iunie, în timp ce tinerii de la Facultatea de Horticultură vor sărbători absolvirea pe 10 iunie 2022.