Furnizarea apei potabile, întreruptă luni, 23 mai, către consumatorii din Aleea Decebal și Aleea Rozelor

În vederea efectuării unei legături între două conducte, furnizarea apei potabile va fi întreruptă luni, 23 mai, între orele 9.00 – 16.00 (oră estimată), către utilizatorii din aleea Decebal și aleea Rozelor (parțial – zona cartierului Cantemir), anunță ApaVital într-un comunicat remis redacției. Lucrările se vor desfășura în carosabil, cu restricție parțială de circulație în zona de intervenție. Pentru utilizarea apei în regim limitat, pentru băut și gătit, ApaVital recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă până la ora întreruperii alimentării cu apă potabilă. “La reluarea furnizării există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la ApaVital, iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată”, se arată în comunicatul ApaVital. Pentru informații suplimentare și sesizări, utilizatorii pot suna la Centrul de contact ApaVital, telefon 0232.969.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;