Ziua Națională a Argentinei, sărbătorită la Iași în pași de tango

Cu ocazia Zilei Naționale a Argentinei, Asociația Cetățenilor Implicați în Comunitate Iași, în parteneriat cu Școala “Tango Feliz” Iași și Primăria Municipiului Iași, anunță organizarea miercuri, 25 mai, a evenimentul cultural-artistic „Feliz cumpleaňos, Argentina!”

Manifestarea, care se va desfășura sub înaltul patronaj al Ambasadei Argentinei la București, va avea loc în Piața Unirii între orele 19.00 – 22.00 și va presupune momente de Tango Argentinian, susținute de dansatori din comunitatea ieșeană de tango și dans tradițional argentinian Chacarera, susținut de copii de la trupa de dans „Galaxy Dance” a școlii gimnaziale „Ion Creangă” din Iași, sub coordonarea instructorului de dans Anca Ciliac.

Pe lângă marcarea Zilei Naționale a Argentinei, evenimentul vizează și promovarea tangoului argentinian în rândul publicului larg ca instrument de cultură, dar și ca formă de dezvoltare personală, autocunoaștere și terapie experiențială.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;