Ca urmare a solicitărilor venite din partea oamenilor de afaceri ce activează în domeniul construcţiilor, în cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Iaşi (CDES) va fi înfiinţată o “Comisie pentru construcţii”. Scopul acesteia este dezvoltarea unui parteneriat eficient între firmele, institutele de cercetare, instituţiile de învăţământ care activează în domeniul construcţiilor, în vederea asigurării transferului de know-how, crearea şi dezvoltarea de clustere. Şedinţa de constituire a “Comisiei pentru construcţii” va avea loc vineri, 28 iunie, ora 10, în Sala de Consiliu a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teriotorială Durabilă “URBAN-INCERC” – filiala Iaşi, situate în strada prof. Anton Şesan nr. 37. La întâlnire sunt invitaţi să participe oameni de afaceri, parlamentari ieşeni, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, ai Facultăţii de Construcţii, ai institutelor de cercetare, ai Primăriei Municipiului Iaşi şi ai Consiliului Judeţean Iaşi. Pe ordinea de zi a întâlnirii au fost incluse următoarele subiecte: prezentarea cercetării ieşene desfăşurată de aproape şase decenii de INCERC în domenii prioritate: siguranţa la seism şi acţiuni climatice, fizica şi energetica în domeniul construcţiilor, constituirea “Comisiei pentru construcţii” din cadrul CDES, căi şi soluţii de dezvoltare a relaţiei învăţământ superior – cercetare – companii – autorităţi locale şi valorificarea optimă a competenţelor ştiinţifice în dezvoltarea ieşeană şi cea regională. Promovarea cercetării şi valorificarea infrastructurii de cercetare, asocierea componentelor esenţiale domeniului construcţiilor, învăţământ, cercetare, proiectare, producţie-execuţie în beneficiul societăţii ieşene şi a regiunii de Nord Est şi în scopul atragerii de fonduri europene. ”Consiliul de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Iaşi este un parteneriat interinstituţional care oferă un cadru consultativ stabil cu scopul susţinerii colaborării între mediul instituţional şi cel de afaceri, cu sprijinul mediului universitar şi al societăţii civile, în vederea transformării judeţului într-un pol de dezvoltare atractiv. În acest sens, în cadrul CDES funcţionează mai multe comisii de specialitate prin intermediul cărora se realizează transferul eficient al problemelor, soluţiilor, propunerilor, etc. atât dinspre administraţie către mediul privat, cât mai ales dinspre mediul privat înspre administraţie”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași.