Marius Budăi, la Iași: Vom cere eliminarea procentului din PNNR pentru pensii

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat, duminică, la Iași, că va cere eliminarea procentului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru pensii, prevăzut de Uniunea Europeană, susținând că impunerea unui prag în acest sens nu este una echitabilă.

“Media europeană în acest caz se situează undeva între 12,5% şi 13%. Personal, nu aş merge neapărat pe un anumit procent, ci pe rezolvarea inechităţilor. Noi, în lege, atunci când am promovat-o în Parlament, am avut 11,7% pondere din PNRR, conştienţi că puterea economică nu ne poate duce chiar la media UE. Dar trebuie să tindem şi noi acolo”, a afirmat ministrul.

Acesta a mai spus că va propune eliminarea procentului de 9,4% din PIB pentru pensii, prevăzut în PNRR. Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, că trebuie să ne încadrăm în acest procent. Nu scrie. Voi propune eliminarea procentului, pentru că până la urmă fiecare stat membru trebuie să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice, bineînţeles respectând reglementările europene. Eu sunt un pro-european convins şi spun clar că statele trebuie să-şi decidă politicile”, a declarat Budăi.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, s-a aflat duminică la Iași, unde s-a întâlnit, la sediul Prefecturii, cu autorităţile locale, sindicaliştii, oamenii de afaceri și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale.

„Suntem în teritoriu pentru a discuta și a afla de la sursă, de la sindicate, patronate, organizații non-guvernamentale, societatea civilă, dacă tot ce am făcut până acum a fost bine, dacă sunt lucruri de îmbunătățit. Am avut parte la Iași de un dialog foarte onest, constructive, cu partenerii sociali, din care am preluat o serie de idei pe care vom încerca să le punem în practică. Am sesizat o îngrijorare pe care o am și eu cu privire la o serie de reforme din PNRR. Am discutat și despre legea pensiilor, legea salarizării, reforma fiscală și modul în care putem angaja refugiații din Ucraina pe piața muncii. Cel mai important este, însă, să putem asimila măsurile sociale din cele trei pachete sociale promovate până acum la inițiativa social-democraților” a declarat Marius Budăi la finalul întâlnii din Sala Galbenă a Prefecturii.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;