Arbori de salcie, mălin, mesteacăn și arțar roșu vor fi plantați pe malurile Bahluiului

Primăria Municipiului Iași va încheia un protocol cu Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad-Sistemul de Gospodarire a Apelor Iași cu privire la amenajarea malurilor râului Bahlui, în vederea plantării de arbuști și arbori. Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat luni, 30 mai, un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit documentului, planul de amenajare va fi realizat de Primarie, iar tronsoanele pe care urmează să fie realizate plantări sunt: Podul Sf. Ioan – Metalurgie (salcie), Metalurgie – Tudor Vladimirescu (salcie și mălin), Tudor Vladimirescu – Podu Roș (mălin și arțar roșu) și Podu Roș – Podul de Piatră (mesteacăn).

La rândul său, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad va pune la dispoziția Primăriei albia râului, rămânând administratorul acestuia, iar municipalitatea, prin Servicii Publice SA și cu sprijinul specialiștilor de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, va face plantări și alte lucrări de amenajare necesare.

„Este o inițiativă mai veche a noastră, solicitată și de mulți cetățeni ai municipiului Iași, care ar avea darul de a pune mai bine în valoare potențialul turistic și estetic al albiilor râurilor, în special al Bahluiului, dar și, mai ales, de a spori suprafața spațiilor verzi, de a reduce poluarea și de a crește calitatea aerului. Mulțumesc Administrației Naționale Apele Române și Administrației Bazinale de Apă Prut Bârlad pentru deschiderea de a colabora și mulțumesc, de asemenea, specialiștilor de la Universitatea de Științele Vieții pentru întregul sprijin”, a declarat primarul Mihai Chirica, după aprobarea proiectului de hotărâre.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;