Urme de urs descoperite la marginea pădurii Dobrovăț. Autoritățile sunt în alertă

În urma informațiilor postate de cetățeni pe o binecunoscută rețea de socializare, mai mulți membri ai Grupului Civic de Inițiativă “Codrii Iașului” s-au deplasat în cursul zilei de miercuri, 1 iunie, în zona comunei Dobovăț din județul Iași, respectiv în presupusul perimetru în care ar fi fost descoperite urme de urs, pentru a stabili autenticitatea acestora și pentru luarea măsurilor impuse de lege în acest caz. “În urma unor semnale apărute pe grupul nostru (Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm), ne-am deplasat dimineață (1.06.2022) într-o zonă de lizieră, la sud de Dobrovăț. Am identificat mai mult de 14 urme de urs. Desigur, așteptăm confirmarea acestei identificări. Am anunțat autoritățile din zonă, respectiv Primăria Dobrovăț, Primăria Tăcuta, ANANP Iași, Direcția Silvică Iași, Garda de Mediu și Garda Forestieră. Sunt necesare măsuri atât pentru protejarea populației, dar și a ursului, animal ocrotit prin lege. Pădurea trebuie sa fie atât un spațiu de relaxare sigur, cât și un ecosistem primitor pentru speciile native pe care aceste habitate le pot susține. Pe de altă parte, prezența ursului în această zonă arată valoarea și sănătatea ecosistemului, nu trebuie să ne panicăm de această prezență. Am propus o serie de măsuri autorităților pentru a maximiza șansele ca aceaste deziderate să fie îndeplinite”, se precizează într-un comunicat remis de membrii Grupului Civic de Inițiativă “Codrii Iașului”.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;