Ieșenii nu vor avea probleme cu furnizarea apei calde

Primarul Mihai Chirica dă asigurări că în această vară ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu vor avea probleme cu furnizarea apei calde, agentul termic urmând să fie asigurat la parametri optimi de CET 1 Tudor Vladimirescu, unitate care utilizează drept principal combustibil gazele naturale. Deși recunoaște că prețul gazelor pe plan mondial a cunoscut o creștere în ultima perioadă, mai ales din cauza războiului declanșat de armata lui Vladimir Putin în Ucraina, edilul afirmă că acest lucru nu va avea repercusiuni asupra furnizării apei calde în oraș. Cu toate acestea, șeful municipalității îi sfătuiește pe ieșeni să fie „mai economi” în privința consumului de electricitate și gaze naturale. „Se prefigurează o criză energetică reală, motiv pentru care va trebui să avem în vedere faptul că vom fi nevoiți să facem cu toții sacrificii, că toți va trebui să învățăm să trăim în camere mai încălzite vara, deci cu aer condiționat mai puțin, și mai reci iarna, deci cu încălzire mai puțină. Gazele naturale sunt pe sponci, va trebui să avem mare grijă asupra modului în care vom raționaliza energia”, explică Mihai Chirica. “Populația să trăiască cu încrederea că vom trece și iarna următoare. Va trebui să o facem, iar eu voi fi foarte atent la tot ceea ce întâmplă pe piața energetică și pe cea a combustibililor. Iarna care a trecut ne-a scos din greutăți și asta datorită CET-ului de la Holboca, care utilizează cărbunele drept combustibil. Vara aceasta o vom trece cu CET-ul 1 din Tudor Vladimirescu, care utilizează gazele naturale pentru prepararea apei calde. Nici aici nu este ușor, prețurile sunt foarte mari, dar vom încerca să găsim soluții”, mai spune edilul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;