Rotary aduce iarăși bucurie copiilor!

Clubul Rotary Iași 2000 se reunește cu celelalte cluburi Rotary, Rotaract și Interact din Iași pentru a sărbători copiii cu malformații cardiace care au fost susținuți să meargă în Israel pentru intervenții chirurgicale în perioada 2009-2014. Copiii, acum adolescenți și chiar adulți, provin din diverse județe ale Moldovei (Vrancea, Bacău, Botoșani, Vaslui, Iași).

Prin intermediul proiectului „Salvați inima unui copil!”, activitate inițiată de Rotary Club Pitești,  continuată și dezvoltată în perioada 2009-2014 de Rotary Club Iași 2000, în asociere cu numeroase cluburi Rotary din România și Republica Moldova, 36 de copii cu malformații cardiace din zona Moldovei au fost investigați și operați gratuit la spitalul Wolfson. Acum, Rotary este din nou alături de aceștia și se reîntâlnesc cu ei prin intermediul evenimentului „Diamond Heart”.

„«Diamond Heart» va rămâne o experiență de suflet pentru întreaga comunitate rotariană din România și Republica Moldova. Numeroase cluburi Rotary au susținut diagnosticarea și intervențiile chirurgicale ale copiilor care acum, după 13 ani, sunt alături de noi, mari și frumoși. Este o dovadă că toți putem ajuta la schimbarea unor destine, iar proiectele rotariene durează la fel de mult cât dragostea noastră pentru oamenii din jur”, a declarat Magda Iorga,  coordonatorul proiectului și președintele din acest an al Rotary Club Iași 2000.

În acest weekend, copiii și familiile lor vor desfășura mai multe activități sociale și culturale și vor fi însoțiți de către organizatori într-un tur al orașului Iași. Momentul principal al proiectului este ceremonia la care aceștia vor fi felicitați și sărbătoriți în cadrul evenimentului organizat la Teatrul „Luceafărul” din Iași, în data de 4 iunie, începând cu ora 17:00.

După festivitatea de premiere a copiilor, Rotary Club Iași 2000 va lansa un nou proiect, „Dulapul lui Elizabeth” – o campanie de colectare de cărți pentru elevii care au mare nevoie de ele. Pentru ca evenimentul să se încheie armonios, în intervalul 18:00-19:30 participanții vor putea intra în atmosfera emoționantă a teatrului, pentru a redescoperi povestea „Prințul Fericit” de Oscar Wilde, un spectacol pentru copii și tineret – o poveste pentru toată familia, despre dragoste și generozitate, despre sacrificiu și împlinire, transpusă magistral pe scena „Luceafărului” și semnată de regizorul Radu-Alexandru Nica, coregraful Florin Fieroiu, compozitorul Vlaicu Golcea și scenografa Ioana Popescu.

Evenimentul va găzdui și o expoziție cu vânzare de tablouri, iar o parte din suma strânsă va fi donată proiectului „Dulapul lui Elizabeth”.

„Cei care doresc să fie alături de copii și să urmărească împreună cu ei piesa «Prințul Fericit» de Oscar Wilde, sunt așteptați la «Teatrul Luceafărul»  din Iași. Biletul de intrare se plătește cu o carte… care v-a rămas «mică» și pe care vreți să o donați. Întărim prin această întâlnire solidaritatea față de cei din comunitatea ieșeană și dovedim astfel importanța voluntariatului, a implicării în proiecte comunitare și acțiuni umanitare. Evenimentul este organizat cu sprijinul tuturor cluburilor Rotary, Rotaract și Interact din Iași , o comunitate rotariană care este mereu activă prin proiecte educaționale, medicale sau sociale”, a precizat Magda Iorga.

Rezolvarea problemelor stringente ale comunității necesită un angajament real. De peste 110 ani, membrii familiei Rotary International și-au folosit pasiunea și energia pentru a acționa în proiecte durabile și cu impact social. Cluburile Rotary din Iași activează și se implică la nivel local, național și internațional prin numeroase proiecte care au ca scop susținerea societății, efort îndreptat spre șapte domenii principale de interes: pacea și prevenirea conflictelor, prevenirea bolilor și tratarea lor, sănătatea, educația și alfabetizarea, dezvoltarea economică și comunitară, igiena și asigurarea apei potabile, protecția mediului.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;