Record absolut, în luna mai, la Iași. Peste 160.000 de pasageri au tranzitat Aeroportul

Aproximativ 160.000 de pasageri au tranzitat în luna mai Aeroportul Internațional Iași, un record absolut care clasează, în continuare, aeroportul ieșean pe locul  doi în țară în rândul aeroporturilor regionale la acest capitol.

Această performanță se datorează și curselor relocate din Republica Moldova. Cifra înregistrată în mai depășește chiar și traficul din lunile de vară din 2018 și 2019. Au început să opereze și charterele, în perioada următoare vor fi introduse și câteva curse permanente noi, de aceea ne așteptăm ca la finalul fiecărei luni din acest sezon să avem aproape 200.000 de călători, a declarat Romeo Vatră, Director General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași.

De la începutul acestui an, peste 500.000 de pasageri au folosit serviciile Aeroportului Iași, creșterea urmând să ajungă până la finele lui 2022 la 1,5 milioane de pasageri, potrivit specialiștilor.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;