Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” organizează joi, 9 iunie, de la ora 12.00, la Muzeul Unirii, evenimentul de lansare a cărții „Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea sa”, semnat de reputatul istoric și arheolog medievist Adrian Andrei Rusu și apărut la Editura Mega (Cluj-Napoca, 2022).
Specialist în cercetarea monumentelor istorice medievale și premoderne, Adrian Andrei Rusu (n. Mediaş, 1951) s-a remarcat prin publicarea a numeroase volume, precum: „Bibliografia fortificaţiilor medievale şi premoderne din Transilvania şi Banat” (1996), „Gotic şi Renaştere la Vinţu de Jos. Gotik und Renaissence im Unter-Winz” (1998), „Ioan de Hunedoara şi Românii din vremea lui” (1999), „Castelarea carpatică. Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate, sec. XIII-XIV” (2005) etc.
Fost cercetător științific la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca și cadru didactic asociat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Adrian Andrei Rusu este, de asemenea, fondator al unor reviste de specialitate („Mediaevalia Transilvanica”, „Arheologia Medievală”), promotor al unor programe de cercetare privitoare la Hațegul medieval, elitele medievale românești din Regatul Ungariei, bisericile medievale (seria „Arhitectura religioasă medievală din Transilvania”).
Evenimentul de lansare a cărții va avea loc în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași (Str. Lăpușneanu nr. 14), volumul fiind prezentat de Prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei. Intrarea publicului la eveniment este liberă.