La proba scrisă a Examenului de Bacalaureat, proba de Limba și literatura română (sesiunea iunie-iulie 2013), desfășurată luni, 1 iulie, în județul Iași, au fost prezenți 5.153 de candidati, în timp ce 418 au absentat. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen. La această probă a fost extrasă varianta 7, diferităîn funcție de filieră, dar cu aceeași structură și cu același punctaj acordat fiecăruia dintre cele trei subiecte, fiind respectate modelele elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare. Textele suport de la subiectul I au fost selectate din romanele semnate de George Călinescu (Scrinul negru) – la filiera teoretică-profil real, filiera tehnologică, filiera vocațională- toate profilurile, cu excepția profilului pedagogic, respectiv Mihail Sebastian (Accidentul) – filiera teoretică- profil umanist și filiera vocațională- profil pedagogic. Cerințele de limbaromână au vizat anumite aspecte lexicale și semantice, rolul semnelor de punctuație în structuri indicate, dar și valențe expresive și stilistice. Modul în care candidații înțeleg și interpretează o operă epică este verificat de cerințele care solicită identificarea unor motive literare, stabilirea tipului de perspectivă narativă, argumentarea apartenenței la genul literar, interpretarea unei secvențe date, etc. ”În timp ce ce varianta de la filiera teoretică – profil real, filiera tehnologică, filiera vocațională – toate profilurile, cu excepțiaia profilului pedagogic, au solicitat la subiectul al II-lea redactarea unui text de tip argumentativ despre importanța alegerii unui model în viață, cealaltă variantă s-a referit la utilitatea scrierii unui jurnal la vârsta adolescenței. Cerințele au fost generoase, adecvate vârstei, cu problematica ei specifică, fiind însă obligatorie respectarea structurii unei compuneri de acest tip. La subiectul al III-lea, eseul de 2-3 pagini a solicitat prezentarea temei și a viziunii despre lume într-un text poetic studiat, aparțindând lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu – pentru candidații de la filiera teoretică- profil real, filiera tehnologică, filiera vocațională – toate profilurile, cu excepțiaprofilului pedagogic. La profilul umanist, cerința a vizat creația unui reprezentant al simbolismului. Cunoscând faptul că opera lirică presupune anumite dificultăți de înțelegere și de interpretare, considerăm că abordarea acestui subiect a fost mai dificilă pentru unii candidați care s-au pregătit superficial. În schimb, candidații care au fost preocupați de susținerea acestei probe, participând la simulările organizate la nivel județean, pot dovedi, în lucrările lor, că au capacitatea de a sintetiza și de a interpreta creațiile lirice emblematice pentru anumite perioade sau direcții literare. Exista posibilitatea alegerii unor opere cum ar fi Testament, de Tudor Arghezi, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga, Din ceas dedus, de Ion Barbu, respectiv Lacustra, sau Plumb, de George Bacovia, la celălalt profil. Paleta destul de largă de texte studiate care pot fi alese pentru acest rezolvarea acestui subiect reprezintă o oportunitate în plus pentru candidați. În ansamblu, variantele de la disciplina Limba și literatura română au fost echilibrate, cu abordarea unor aspecte fundamentale referitoare la cele două genuri literare majore studiate, liric și epic. Estimăm că elevii cu un nivel mediu de pregătire pot obține nota 6, iar cei foarte buni – note mari, care să reflecte lecturile, deschiderile culturale, capacitatea de interpretare critică, în contextul unui examen important, riguros, de maturitate”, a declarat prof. Mihaela Apetroae, inspector de limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași.
Subiecte echilibrate la proba scrisă a examenului de Bacalaureat, la limba și literatura română
Filed in: Educație, Informațía zilei