Consiliul Județean (CJ) Iași a organizat vineri, 10 iunie, Gala „Împreună pentru Excelență”, festivitate în cadrul căreia au fost premiați elevii din unitățile de învățământ special din județul Iași, care au obținut performanțe la concursurile și olimpiadele școlare și sportive desfășurate în acest an. În cadrul evenimentului au fost recompensați cu diplome de merit și premii în bani 23 de elevi și doi absolvenți, diplome de merit fiindu-le acordate, de asemenea, și profesorilor îndrumători.
“Ne îndreptăm atenția către toți acești copii speciali ai comunității ieșene, revenindu-ne datoria de a premia excelența și de a susține activitățile de performanță școlară și sportivă ale celor care ne oferă zi de zi o lecție de viață. Le suntem recunoscători elevilor pentru că prin reușitele lor aduc comunității ieșene premii de care suntem mândri, părinților pentru care niciun obstacol nu e prea mare și profesorilor pentru toată dedicarea profesională. Învățământul special din județul Iași are rezultate extraordinare, iar pentru noi acesta e un motiv de bucurie și mândrie. Este suficient să ne uităm la rezultatele pe care le au copiii premiați astăzi, la frumosul pe care îl creează în jur, pentru a ne da seama cât de mult ne ajută pe noi și societatea să progresăm și să devenim mai buni. Elevii și profesorii ce aspiră mereu către excelență sunt modele pentru toate generațiile din jurul nostru. Rolul nostru, al reprezentanților din administrația județeană, este să investim în modernizarea școlilor, în alocarea de resurse pentru a-i susține pe elevi și profesori să facă performanță. Suntem pentru prima dată „Împreună Pentru Excelență”, dar promitem că vom fi în fiecare an”, a declarat președintele Consiliului Județean Costel Alexe.
Lista elevilor și profesorilor în cadrul Galei „Împreună pentru Excelență”:
Liceul Special “Moldova’’ Tg. Frumos
- Claudia Andreea Adochiței – Premiul Special la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Limba și Literatura Română
- Gavril Botezatu – Premiul Special la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Tehnologia Informației și Comunicării
- Andrei Daniel Bebe Vasilică – Mențiune la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Tehnologia Informației și Comunicării și Disciplina Istorie
- Alexandru Boboc – Mențiune la Concursul Național de Tehnologia Informației și Comunicării „Lumea Virtuală prin IRIS”
- Gheorghe Ioan Fusa – Mențiune la Concursul Național de Tehnologia Informației și Comunicării „Lumea Virtuală prin IRIS”
- Ariana FlorentinaLazar – Mențiune la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Limba și Literatura Română
- Claudiu Gabriel Maxim – Premiul III la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Engleză
- Elena Bianca Pătrăuș – Premiul III la Concursul Național de Tehnologia Informației și Comunicării „Lumea Virtuală prin IRIS”
- Octavia Anamaria Cionohac – Premiul II la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Citire Corectă și Rapidă Braille
- Ovidiu Constantin Doleanu – Premiul II la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Matematica
- Vlad Pascariu – Premiul II Concursul Național de Tehnologia Informației și Comunicării „Lumea Virtuală prin IRIS”
- TeodorȚîțarcă – Premiul II la Cupa Primăverii la Șah pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere
- Ciprian Bulboacă – Premiul I la Campionatul de Șah Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Francis Cori
- Livia Frona – Premiul I la Concursul Național Pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere Cluj, Disciplina Citire Corectă și Rapidă Braille
Profesori îndrumători: Elena Claudia Argeanu, Minodora Enciu, Petru Alin Pleșcan, Margareta Pristavu, Lucian Ioan Postolache, Dumitru Silviu Roșu, Cornel Todericiu
Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”
- Nicoleta Dodan – Premiul II și Premiul IV la Jocurile Olimpice Special Malta
- Minodora Bogdan – Premiul I și Premiul II la Jocurile Olimpice Special Malta
- Andrei Dău – Premiul I la Jocurile Olimpice Special Malta
- Gheorghe Andrei Păduraru – Premiul I și Premiul II la Jocurile Olimpice Special Malta
Profesor îndrumător: Daniel Ștefancu
Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași
- Ana Gabriela Andrieș – Mențiune la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz, Disciplina Limba și Literatura Română
- Cristina Valentina Ciubotariu – Mențiune la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz, Disciplina Tehnologia Informației și Comunicării
- Mario Caramlău – Premiul III la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz, Disciplina Tehnologia Informației și Comunicării
- Lidia Bălășanu – Premiul I la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz, Disciplina Limba și Literatura Română
- EduardGavril – Premiul I la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz, Disciplina Matematica
Profesori îndrumători: Radu Camelia Oana, Răducănescu Daniela, Vasilache Elena Cristina, Vasilache Cătălin Florinel
Colegiul Tehnologic „Ion Holban” Iași
- Andreea Cătălina Hugeanu – Premiul Special la Concursul Național pentru meserii
- Nadejda S.Butnaru – Premiul I la Concursul Național Made for Europe
Profesori îndrumători: Elena Ganicenco, Gabriela Gasner, Maricela Nechita, Ionela Rotaru
Reamintim că, printr-o Hotărâre a Consiliului Județean Iași, elevii și absolvenții care au obținut premiul I au primit câte 800 de lei, elevii care au obținut premiul al II-lea câte 700 de lei, cei cu premiul al Ill-lea 600 de lei, iar cei cu mențiune câte 500 de lei.