Muzeul „Otilia Cazimir”, organizat în cocheta căsuță situată pe strada Otilia Cazimir nr. 4 din centrul Iașului, în care scriitoarea a locuit aproape șapte decenii, a împlinit 50 de ani.
Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, a organizat vineri, 10 iunie, începând cu ora 9.30, la Muzeul „Otilia Cazimir” (str. Otilia Cazimir nr. 4), evenimentul aniversar intitulat “Cu drag, în jurul Otiliei!”.
În colaborare cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, activitatea marchează 55 de ani de la moartea poetei (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967) și 50 de ani de la inaugurarea Muzeului „Otilia Cazimir” din Iași, pe data de 10 iunie 1972. În cadrul manifestării, elevii claselor primare de la Școala „Otilia Cazimir” din Iași au susținut un program artistic dedicat scriitoarei recunoscute îndeosebi pentru paginile dedicate celor mici (coordonator: prof. Viorel Câtea, coordonator al programului Indira Spataru, muzeograf în cadrul MNLR Iași).
La ora 12.00 a avut loc prezentarea expoziției „Caligrafii tematice: Otilia Cazimir” și ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului „Caligrafii tematice”, ediția a IV-a, 2022, dedicat scriitoarei Otilia Cazimir (1894-1967), coordonator Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf MNLR Iași.
Totodată, pe canalul de Youtube al MNLR Iași a fost lansat un nou episod al proiectului „Scriitori în oglindă”, proiect online coordonat de Nicoleta Dabija, muzeograf MNLR Iași, ce își propune să reflecte actualitatea unei opere literare clasice prin situarea ei în oglindă cu vocea artistică a unui scriitor contemporan. Invitata episodului este scriitoarea Antonia Mihăilescu, care citește din poeziile Otiliei Cazimir, deschizând prin lectură o perspectivă vie asupra operei acesteia.