Când spunem filme de 4 minute, concentrate de energie și stare de bine, spunem Très Court! Cele mai bune filme de maximum 4 minute sunt gata să ajungă la spectatorii din Iași sâmbătă, 11 iunie, și duminică, 12 iunie! Un format în aer liber, perfect pentru serile dumneavoastră de vară, cu intrare liberă, în atmosfera cu parfum de trandafiri din Grădina Institutului Francez!
Să spui o poveste în maximum patru minute – titlu și generic inclus – poate părea improbabil. Și totuși: într-o epocă a vitezei, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice, sunt în centrul reflecțiilor și discuțiilor, regizorii și regizoarele își exersează virtuozitatea prin acest format compact, care merge direct spre ceea ce e esențial. Festivalul este o oportunitate pentru tinerii creatori de a fi difuzați pe marile ecrane în fața spectatorilor din lumea întreagă. Este însă și ocazia pentru spectatori de a râde, de a plânge, de a se emoționa, de a-și pune întrebări sau chiar de a fi șocați de subiectele tratate cu forță, cu umor, cu curaj, sau cu poezie.
Acest eveniment mondial ajunge la peste 15 000 de spectatori de pe cele 5 continente. La finalul festivalului, vor fi decernate 9 premii, inclusiv un Premiul Internațional al Publicului, decis prin voturile spectatorilor. Anul acesta, la Iași, veți putea descoperi: 11-12 iunie, în aer liber , Grădina Institutului Francez. Intrare liberă!
- Sâmbătă, 11 iunie, orele 21:00 – 23:00:
Competiția Internațională Părţile 1 și 2 – Programul far al festivalului cu foarte scurt metraje foarte recente, venite din întreaga lume. - Duminică, 12 iunie, orele 21:00 – 23:00:
Selecția Să râdem (înainte de sfârșitul lumii) – Filme comice sau tragicomice – o oră de distracție, pentru că e bine să râdem, mai ales împreună.
Competiția Cuvintele femeilor – Fie că sunt în fața sau în spatele camerei de luat vederi, femeile se află în centrul acestei selecții. O călătorie în jurul lumii văzută cu ochi feminini, în care umorul și seriozitatea merg mână-n mână, iar ideile preconcepute sunt demontate.
Eveniment organizat și coordonat la nivel național de Institutul Francez din România, cu sprijinul ORANGE.