În organizarea Consiliului Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, în perioada 24-26 iunie, în Parcul Copou va avea loc cea de-a XXXIX-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”. Manifestarea, care are ca principal scop promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, îi va avea ca invitați, la ediția din acest an, pe lângă meșterii olari din țara noastră și pe cei din Republica Moldova și Ucraina. Nu vor lipsi, la fel ca la edițiile din anii trecuți, meșteri olari din Cătămărăşti Deal şi Dorohoi (județul Botoşani), Braniştea (județul Galați), Corund şi Miercurea Ciuc (județul Harghita), Schitu Stavnic – Voineşti (județul Iași), Marginea (județul Suceava), Horezu și Lungeşti (județul Vâlcea), dar și cei din Chişinău, Nisporeni, Drochia și Iurceni (Republica Moldova) și din regiunea Cernăuţi (Ucraina).
O nouă ediție a Târgului de ceramică “Cucuteni 5000”, săptămâna viitoare, în Parcul Copou
Filed in: Cultură, Informațía zilei