Reprezentanții Alianței pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA) au avut în această săptămână o întâlnire cu viceprimarul municipiului Iași, Daniel Juravle, în cadrul căreia au fost discutate o serie de inițiative importante pentru dezvoltarea orașului din perspectiva mobilității și a modului de a colabora cu administrația locală.
Un subiect prioritar în cadrul discuțiilor l-a reprezentat transparentizarea activității Comisiei de circulație și includerea unor reprezentanți ai societății civile , măsuri care în opinia reprezentanților APTA sunt nu doar esențiale, ci și urgente. “Accidentele tragice care au loc cu recurență în Iași relevă faptul că sunt necesare măsuri concrete care să protejeze pietonii, nu doar măsuri de fluidizare a traficului. APTA va nominaliza persoanele potrivite pentru a participa la ședințele acestei comisii”, se arată într-un comunicat al APTA.
Alte subiecte importante aflate pe ordinea de zi a întâlnirii cu viceprimarul Daniel Juravle a fost necesitatea unei mai mari implică din partea administrației și a consilierilor locali în deblocarea și finanțarea proiectului de accesibilizare a pietonalelor zonei Rond Păcurari – BCU și găsirea soluțiilor financiare la rectificarea bugetară din luna iulie pentru demararea cât mai urgentă a lucrărilor de construcție a pistei pentru biciclete Agronomie –Tudor Vladimirescu, care are în prezent toate avizele necesare.
De asemenea, discuțiile au avut în vedere și alte aspecte, printre care:
- măsuri pentru diminuarea vitezei de circulație în municipiul Iași: 30km/h în oraș și înființarea de treceri de pietoni supraînălțate în proximitatea școlilor;
- lărgirea peroanelor conform normativelor, măsură impusă de AJPIS în urma unei anchete ce a constatat neconformări;
- eficientizarea transportului public prin creșterea frecvenței, extinderea benzilor unice și înființarea de parcări tip Park & Ride;
- accesibilizarea stațiilor de tramvai de pe Copou.
“Mizăm pe o soluționare rapidă a inițiativelor prezentate, întrucât zi de zi ,mii de persoane cu dizabilități sunt marginalizate în lipsa accesibilizărilor publice, zilnic ieșenii sunt supuși riscurilor de accidentare în traficul actual, iar așteptarea pistelor pentru biciclete în perspectiva unui stil de viață activ și sănătos a atins de mult timp limita nerăbdării ieșenilor. Contăm și pe susținerea primarului Mihai Chirica și a consilierilor locali pentru implementarea acestor inițiative care pot crește semnificativ calitatea vieții ieșenilor”, se arată în încheierea comunicatului APTA.
Din partea APTA, la întâlnirea de la Primărie au participat: Alex LUCHICI (euRespect), Iordana LEAHU (Asociația Clubul de Ciclism și Ecologie IașiBike), Oana MOCANU (Asociația Nevăzătorilor Iași), Lucian COCEA-LIONESCU (aPunct), Gabriel LAZĂR (Asociația Real Sports – Educație pentru Sport și Sănătate) și Marian SCAFARU (Asociatia STUP – Social Trading Urban Place).