Prezență de 98,36% a candidaților ieșeni la cea de-a treia probă scrisă a Bacalaureatului

La cea de-a treia probă scrisă a examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie), respectiv cea la alegere a profilului. La nivelul județului Iași au fost prezenți 4.845 de candidați din totalul celor 4.926 înscriși pentru această probă, reprezentând un procent de 98,36%, informează Inspectoratul Școlar Județean, care precizează că niciun candidat nu a fost eliminat din concurs pentru tentativă de fraudă sau alte acțiuni contrare regulamentului impus de Ministerul Educației.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, primele rezultate urmând să fie afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în perioada 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;