Manifestări comemorative organizate cu prilejul împlinirii a 81 de ani de la Pogromul de la Iași

Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman, președintele Fundației pentru Promovarea Evreilor Români din Israel, vor organiza marți, 28 iunie, o serie de evenimente de comemorare a Pogromului de la Iași din 1941.

Momentul special în istoria orașului nostru va fi marcat după următorul program:

– ora 9.30, la Cimitirul Evreiesc din Iași, a opta ediție a Marșului Vieții, proiect care marchează un moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale acestei comunităţi în dezvoltarea Iaşului şi o reparaţie morală şi istorică a suferinţelor îndurate în timpul Pogromului de la Iaşi;

– ora 17.00, lansarea proiectului „Pogromul de la Iași. Memoria locurilor”. În cadrul acestui proiect a fost realizată o hartă digitală  interactivă cu un traseu al principalelor evenimente şi spaţii urbane cu o  simbolistică aparte în istoria Pogromului de la Iași. Au fost identificate 20 de astfel de locuri unde se vor monta panouri informative. Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Iaşi şi Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

– ora 18.30, la Opera Națională Română Iași, concertul „Neuitare” susținut de Paula Seling și orchestra Operei Naționale Române Iași în memoria victimelor Pogromului de la Iași (accesul în sală se va face începând cu ora 18.00).

Între 27 și 29 iunie 1941 la Iași a avut loc unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din oraș. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși circa 13.000 de evrei.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;