Fotbaliștii divizionarei secunde CSM Politehnica Iași au încheiat marți, 5 iulie, stagiul de pregătire de la Cheile Grădiștei (județul Brașov). Timp de opt zile, elevii lui Claudiu Niculescu au efectuat câte două antrenamente pe zi, unul fizic în cursul dimineții și unul tehnico-tactic după amiaza, toți componenții lotului ridicându-se la pretențiile impuse de tehnician. De altfel, Claudiu Niculescu s-a declarat foarte mulțumit atât de condițiile pe care elevii săi le-au avut la dispoziție la Cheile Grădiștei cât și de modul în care aceștia au răspuns la cerințele sale. Faptul îmbucurător este că niciun jucător nu a suferit accidentări, toți componenții lotului fiind valizi din punct de vedere medical. “Un stagiu reușit. Băieții s-au pregătit foarte bine. Am avut condiții excelente aici. Mă bucur că am fost împreună mai mult de o săptămână, departe de casă, ceea ce e important pentru omogenizarea grupului, mai ales că avem mulți jucători veniți recent la Poli!”. Cei 24 de fotbaliști deplasați în cantonamentul din județul Brașov s-au întors marți după amiază la Iași, urmând ca după o zi liberă să plece în cel mai important cantonament al verii, programat în perioada 8 – 22 iulie în stațiunea Bansko din Bulgaria. Aici, antrenorul Claudiu Niculescu va pune accentul mai mult pe pregătirea tehnico-tactică, moldovenii urmând să dispute și patru jocuri de verificare, după cum urmează: pe 10 iulie cu FC Makedonija G.P. Skopje (Macedonia de Nord, locul 4, calificată în preliminariile Conference League), pe 13 iulie cu FC CSKA 1948 Sofia (Bulgaria, locul 8 in prima ligă), pe 17 iulie cu Akritas Chlorakas (Cipru, nou promovată în prima ligă) și pe 20 iulie cu Sabah FK (Azerbaidjan, locul 5 în prima ligă).
Fotbaliștii de la Poli Iași au încheiat stagiul de pregătire de la Cheile Grădiștei
Filed in: Informațía zilei, Sport