“Iașul în bucate”, târg al producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în acest week-end, în Parcul Expoziției

Sâmbătă, 9 iulie, și duminică, 10 iulie, între orele 10.00 și 21.00, ieșenii sunt invitați în Parcul Expoziției la Târgul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est  „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iași (PMI), Academia Română – Filiala Iași și Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași.

Evenimentul, unicat în zona Moldovei, este dedicat consumatorilor ieșeni, precum și  producătorilor atestați tradițional, ecologic sau montan din zona de Nord-Est a țării. Astfel, cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură din regiunea Moldovei, la eveniment vor participa în jur de 40 de producători din toate cele șase județe din Nord-Estul țării din domeniile patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne și pește, producători de vinuri, producători de dulcețuri și zacuști, producători de fructe și legume ecologice și apicultori. Alături de acești producători va participa și Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu produse de lapte și carne.

Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare realizate după rețete tradiționale, populare în zona de Nord-Est a țării. În același timp se urmărește stimularea spiritului antreprenorial, valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică din regiune, promovarea unei alimentații sănătoase în rândul ieșenilor, precum și dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiționale.

În cadrul târgului vor avea loc și numeroase ateliere pentru copii, cu produse de la producători locali, ateliere care au o puternică componentă educativă în ceea ce privește alimentația sănătoasă:

  • Ce pot face două mâini dibace? – Magazia Morăriței
  • Magia tăițeilor colorați – Tăiței Grădinărești și Solo Pasta
  • Lumea albinelor – Bio Prisaca Moldova
  • Legumele colorate ale Scufiței – Scufița din Homița
  • Coliere din paste colorate – Tăiței Grădinărești și Solo Pasta
  • Peripețiile lui Morcoveață – Tăt Normal
  • Ce sunt produsele ecologice, tradiționale, montane? – Academia Română Filiala Iași și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași.

Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului Cities2030, finanțat de Comisia Europeană prin programul Orizont2020 (www.cities.eu).

Primăria Municipiului Iași și Academia Română – Filiala Iași sunt partenerii din România în cadrul acestui proiect, alături de alți 39 de parteneri din țările Europei.

Evenimentul constituie o activitate a hubului inovativ Food for Iași Living Lab (www.fill.rdrp.ro), dezvoltat în cadrul proiectului Cities2030 de Primăria Municipiului Iași și Academia Română – Filiala Iași.

 

LISTA PRODUCĂTORI PREZENȚI LA EVENIMENT>

PRODUCĂTOR JUDET CATEGORIE PRODUSE CERTIFICARE
Universitatea deȘtiințeleVieții ‘Ion Ionescu de la Brad’

din Iași

IS lapte, carne, legume in curs de atestare
ReluCojocar IS apicole ecologic
Carmangeria cu gust IS carne traditional
Fabrica de Fum IS carne traditional
Ograda cu legume IS salate artizanale
Magaziamoraritei IS panificatie traditional
Onleaf IS ceaiuri ecologic
Veera IS lavanda ecologic
Taiteigradinaresti IS taitei artizanal
Solo Pasta IS taitei artizanal
Capra Noastra IS bere artizanal
Plavanescu Radu IS apicole ecologic
Taina Vie IS apicole ecologic
Zorian IS Ulei ecologic
LavandaBala IS lavanda ecologic
ManastireaBarnova IS lactate ecologic
Scufita din Homita IS legume artizanal
Ante Cristian IS legume ecologic
Gal Iosif IS legume ecologic
Anticum Butea IS vin mure traditional
Livadalui Andrei IS fructe ecologic
SC ACRISORU SRL IS borș traditional
Marcel SRL IS carne traditional
Fabricuta de lactate-Mezdrea SV lactate traditional simontan
Adrian Crucianu SV svaiter montan
DeliciulMihaelei BT trandafir traditional
Cașcaval de Săveni BT lactate IGP
LeonteIosif BT Suc Aronia ecologic
Natural Hert BT canepa ecologic
CozonacDomnesc BT panificatie traditional
CramaJitar BT vin ecologic
SC PALISTAN SRL BC pastravafumat traditional
SC CODRUL BOIERESC SRL NT preparate carne in curs de atestare
SC CROSTA SRL NT carne si panificatie traditional
SC IBER CARN SRL NT carne traditional
PFA NECULAI ANA – NT gemuri, dulceturi montane
I.I. TĂNASĂ PETRICĂ NT branzeturi maturate montane
PastravariaPusticului NT Pastravafumat montane

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;