Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat astăzi proiectele din domeniul social, care în urma evaluării de către membrii comisiei de specialitate, au obținut finanțare potrivit Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități non-profit de interes general. În acest an, pentru proiectele din domeniul social, CJ Iași a pus la dispoziție suma de 250.000 de lei de la bugetul județului. De altfel, domeniul social este singurul în care a fost accesată toată suma pusă la dispoziție în acest an. Astfel, în urma evaluării, au fost declarate eligibile următoarele organizații non-guvernamentale:
- Asociația ASNATURA pentru proiectul „Activități recreative pentru copiii proveniți din familii defavorizate social”
- Asociația HUMAN HELP pentru proiectul „Fondurile europene Motorul Dezvoltării”
- Asociația Through Young (Prin Tineri) pentru proiectul “Consumul de droguri naște monștri”
- Asociația Real Sports pentru proiectul „Real sports social”
- Asociația ADIR pentru proiectul „Impact social în comunitate prin intervenție terapeutică timpurie”
“Domeniul social este unul dintre sectoarele în care implicarea ONG-urilor este necesară și susținerea autorităților trebuie să fie puternică. Anul acesta, putem spune că ne-am atins obiectivul alocând întreaga sumă disponibilă pentru implementarea proiectelor de interes public, cu impact în domeniul social”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.