50 de toboșari de toate vârstele, de la școlile de muzică din Iași și nu numai, vor cânta simultan șase piese rock cunoscute la nivel internațional la 50 de seturi de tobe acustice. Evenimentul live va avea loc pe 25 august, în Grădina Palas. „Toboșariada” este un proiect inedit, unic în țară, care face parte dintr-un proiect muzical amplu, „Iași Music Experience”, desfășurat la Iași în perioada 24 – 26 august 2022.
„La această activitate participă tineri de toate vârstele din toate școlile de muzică din Iași, care știu să cânte la tobe, precum și profesorii lor, dar și artiștii toboșari din Iași care se alătură pentru a demonstra frumusețea și posibilitățile acestui instrument și pentru a-l prezenta și altor tineri care pot încerca și o astfel de activitate în timpul lor liber. «Toboșariada» este singura manifestare de acest fel din țară și urmărește în acest fel recunoașterea la nivel național a valorilor și a culturii ieșene”, a precizat artistul Petran Paveliuc, inițiator și organizator al proiectului „Iași Music Experience”.
Ideea unui concert de tobe simultan a venit de la părintele unuia dintre tinerii toboșari, după modelul unor evenimente similare din alte țări.
„Sunt mai multe astfel de inițiative în SUA, Europa, chiar și cu 1.000 de muzicanți live. A fost și ca o reacție post-pandemie legată de faptul că unii dintre cei mai afectați financiar și emoțional au fost tocmai instrumentiștii din formațiile live care nu au mai putut performa deloc în perioada pandemiei și a fost nevoie să se reorienteze. De asemenea, există o generație de tineri care de ani buni învață să cânte la instrumente muzicale, despre care nu știm, care merită să fie prezentați, iar acum pot participa la un eveniment de această amploare”, a explicat medicul Ionuț Nistor, părinte al unui tânăr toboșar și inițiator al „Toboșariada”.
Organizatorii susțin că acest proiect vine în întâmpinarea nevoilor de afirmare şi de recunoaştere a calităţilor muzical artistice, ce reprezintă cele mai întâlnite nevoi, în rândul tinerilor artişti din domeniul muzical, din Iași și România. Totodată, proiectul va contribui la îmbunătăţirea culturii muzicale a artiştilor şi spectatorilor.
„Mă bucur că voi cânta la un eveniment unde tobele vor fi actorul principal. Va fi o experiență unică atât pentru toboșari cât și pentru spectatori. În sfârșit, acest instrument primește atenția pe care o merită și mă bucur că Iașul este primul oraș din România care face un eveniment de acest gen să devină realitate”, a precizat Silvan Plăcintă, unul dintre tinerii toboșari care vor participa la eveniment.
Proiectul muzical „Iași Music Experience” presupune organizarea a șapte mari activități: Musical Encanto, Concert Simfonic Muzică de Film, Concert trupe ieșene Muzică de Film, Toboșariada, Recital trupa ieșeana Missed Call, Romanian Guitar Contest (RGC), Romanian Bass Contest (RBC) – în premieră națională.
Tinerii artiști vor avea mai multe oportunități prin intermediul proiectului „Iași Music Experience”: debutul în rândul publicului, evaluarea obiectivă realizată de către persoane calificate, feedbackul constructiv cu privire la prestația artistică (la repetiții și după spectacole), promovarea în rândul consumatorilor de muzică, apariția pe site-uri de specialitate, implicare alături de tineri artiști de același nivel, dar și alături de artiști consacrați. De asemenea, publicul ieșean care va participa la eveniment va avea ocazia să cunoască tineri muzicieni, într-un nou tip de spectacol în Iași.