Primăria așteaptă oferte pentru proiectarea și execuția pasajului subteran din Anastasie Panu (GALERIE FOTO)

Până pe data de 22 august 2022, Primăria Municipiului Iași (PMI) așteaptă oferte de înscriere la licitația pentru proiectarea și execuția unui pasaj subteran, rutier și cu linii de tramvai, în vederea fluidizării traficului între strada Anastasie Panu și strada Palat și crearea unui aliniament continuu de promenadă (pietonal) dinspre bulevardul / pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt către Palatul Culturii. Prevederea financiară a procedurii este de 23.974.949,45 lei, fără TVA, respectiv 28.530.189,85 lei, cu TVA (circa 5,77 milioane euro).

“Noile tendințe de mobilitate urbană la nivel european pun accent pe soluțiile alternative la transportul clasic (cu autoturismul sau cu mijloacele de transport public), încurajând circulația cu mijloace de transport electrice, cu biciclete, trotinete și, mai ales, mersul pe jos. Pe de altă parte, zilele în care pietonalul Ștefan cel Mare este extins pentru a găzdui diverse evenimente arată că ieșenii își doresc zone fără mașini, în care să se plimbe și să se relaxeze. De asemenea, Piața Palatului Culturii a devenit spațiul preferat pentru concerte și spectacole. Nu în cele din urmă, eliminând circulația din fața Palatului Culturii, vom asigura o mai bună vizibilitate și accesibilitate atât pentru monumentul – simbol al orașului nostru, cât și pentru Casa Dosoftei și Biserica Nicolae Domnesc”, susțin reprezentanții municipalității în nota de fundamentare a proiectului.

Zonă pietonală extinsă

Municipalitatea își propune crearea unui aliniament continuu de promenadă dinspre strada Alexandru Lăpuşeanu, prin Piaţa Unirii, urmând bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt pe întreaga sa lungime, traversând strada Anastasie Panu şi având ca punct terminus Piaţa Palatului Culturii sau chiar Ansamblul Palas. Pentru aceasta este nevoie de anularea intersecţiei semaforizate, inclusiv a trecerii pentru pietoni de pe strada Anastasie Panu, la nivelul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi mutarea traficului auto în subteran. De asemenea, se urmărește anularea căii duble de rulare a tramvaielor pe direcţia strada Anastasie Panu – strada Palat, între Casa Dosoftei şi Biserica Nicolae Domnesc, şi mutarea liniilor de tramvai în subteran, în interiorul pasajului, pe acelaşi aliniament cu benzile dedicate traficului auto.

Despre proiect

Pasajul subteran va avea patru benzi, cu două benzi pe sens, incluzând și noua cale dublă de rulare pentru transportul public cu tramvaiul. Liniile de tramvai vor fi amplasate pe benzile de la axul drumului. Pasajul va fi realizat dintr-o structură casetată cu o lungime de 70 de metri și o deschidere de 15 metri. În plan, pasajul va fi realizat în curbă cu raza de 140 de metri.

Datorită condițiilor din teren, lucrările se vor executa într-o incintă de pereți mulați cu funcții de rezistență și etanșare, care va avea o lungime de aproximativ 215 metri la interiorul curbei și 235 de metri la exterior.

Pasajul va avea o rampă de intrare pe strada Anastasie Panu, cu o lungime de 120 de metri, și o rampă de ieșire pe strada Palat, cu lungimea de 150 de metri.

Obiectivul va avea linie de tramvai nouă pe o distanță de 865 de metri și trotuare noi în suprafață de 261 metri pătrați.

Pe zona rampelor de acces și în interiorul pasajului benzile de circulație vor fi despărțite de linie dublă continuă, fără parapeți de protecție între benzi.

Strada Achim Stoia, dintre Prefectură și Moldova Center, fiind prea aproape de intrarea în pasajul subteran, va necesita mai multe lucrări de reamenajare. Astfel, de pe strada Anastasie Panu se va păstra relația de dreapta către strada Achim Stoia prin realizarea unui zid de sprijin. Astfel, banda de dreapta va păstra cota actuala, dar va fi translatată către clădiri, ocupând aproximativ doi metri din trotuarul aferent străzii Anastasie Panu. Strada Achim Stoia va fi amenajată cu două benzi de circulație, cate una pentru fiecare sens, în Ioc de trei benzi cât are în prezent, datorită amplasării unui zid de sprijin între sensurile de mers. lntrarea în pasajul subteran dinspre strada Achim Stoia se va realiza cu o coborâre pe lângă zidul de sprijin și o relație de obligatoriu la dreapta. A fost prevăzut și un spațiu de siguranță în care este facilitată asigurarea conducătorului auto înainte de a pătrunde pe strada Anastasie Panu. Accesul în parcarea Prefecturii va fi reorganizată, iar actuala ieșire din parcare va fi în dreptul zidului de sprijin.

Construirea pasajului va presupune și o serie de intervenții de relocare a rețelelor de apă și canalizare, precum și noi rețele electrice, inclusiv în interiorul pasajului. Odată cu construirea pasajului subteran se va lua în calcul, printre altele, eliminarea locurilor de parcare şi implicit a traficului auto de pe esplanada Palatului Culturii, în contextul în care întreaga piaţă va fi reamenajată, precum şi extinderea Ansamblului Palas în zona Sfântul Andrei – Splai Bahlui.

Studiul de fezabilitate aferent pasajului subteran a fost realizat în cursul anului trecut de SC Profesional Acquisitions Consulting Company SRL, iar indicatorii tehnico – economici, devizul general și valoarea totală a investiției au fost aprobate în ședința Consiliului Local din 26 noiembrie 2021.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;