Iașul, gazda unor importante manifestări științifice, artistice și culturale în lunile august și septembrie

În ședința din 26 iulie, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 175.000 de lei pentru o serie de acțiuni cu carcter științific, artistic și cultural, programate în lunile august și septembrie la Iași, la care municipalitatea este organizator sau partener.

  • Generația Tech

Asociația Digital Communities, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, va derula programul intitulat „Generația Tech”, un program de dezvoltare locală și formare de competențe digitale în rândul tinerilor din municipiul Iași.

Programul „Generația Tech”, care se desfășoară la nivel național, are menirea de a forma, într-un sistem accelerat, tineri în competențe digitale.

Asociatia Digital Communities propune susținerea formării, în cadrul unui efort comun, a unui grup de 60 tineri, cu vârste cuprinse între 15-25 ani, din municipiul Iași, în competențe IT.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 50.000 lei.

  • Congresul Societății Internaționale de Istoria Medicinei (ISHM)

Evenimentul va fi organizat de către Societatea Internațională de Istoria Medicinei (ISHM), în parteneriat cu Municipiul Iaşi.

Vor fi participanți din aproximativ 20 de țări, din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Australia. Printre invitații de seamă ai evenimentului se află președintele în exercițiu și membri ai Comitetului Executiv al ISHM, președintele Asociației Internaționale de Istoria Nefrologiei (IAHN), președintele Uniunii Medicale Balcanice, membri ai Academiei de Medicină din Paris, membri din conducerea Asociației Europene a Profesorilor Emeriți, rectorul UMF Iași, rectorul UMF București, acad. prof. dr. Al. V. Ciurea, membri ai comunității academice din diferite centre universitare europene și din România.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 27.000 lei.

  • 17 th Meeting of the Middle East-European Neurointerventional Club (A 17-a Întâlnire a Clubului Neurointervențional Orientul Mijlociu-European)

Evenimentul reprezintă o întâlnire regională tradițională care se concentrează pe cazuri și complicații neurointervenționale complexe și dificile. În fiecare an participă 30-50 de medici din Slovenia, Croația, Serbia, România, Ucraina, Slovacia, Polonia, Republica Cehă și Ungaria.

Anul acesta, Iașul este onorat să găzduiască acest eveniment în care vor fi analizate cele mai noi tehnici de a lupta cu cele mai dificile probleme de patologie umană, accidente vasculare, anevrisme, malformații vasculare și altele.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 30.000 lei.

  • Catalogul expozițional „Religie, Medicină, Știință și Artă”

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, alături de Municipiul Iași, intenționează să realizeze un catalog expozițional al evenimentului „Religie, Medicină, Știință și Artă”, în care să fie prezentate creațiile artiștilor expozanți și o parte dintre prelegerile care au fost susținute cu această ocazie.

Expoziția „Religie, Medicină, Știință și Artă” a fost organizată anul acesta, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale și inaugurată la Palatul Roznovanu.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 14.850 lei.

  • Festivalul Familiei

Arhiepiscopia Iașilor, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, își propune să organizeze Festivalul Familiei. Tema acestei ediții este „Familia – de la căutare la împlinire”, având ca scop sublinierea frumuseții familiei și importanța ei, mai ales în contextul social actual. Prima ediție care s-a desfășurat anul trecut a fost primită cu mult entuziasm de comunitatea ieșeană, fiind apreciată de părinți și de cei mici.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 22.739 lei și asigurarea logisticii.

  • Festivalul pentru familie ,,INIMO”

Asociația „Glasul Vieții”, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, dorește să organizeze Festivalul pentru familie ,,INIMO”, primul festival dedicat faptelor bune, care își propune să unească, în jurul a 10.145 de inimi de copii, energia tuturor românilor care prețuiesc familia și sunt încredințați că starea de bine a unei familii ar trebui să fie o prioritate absolută a unei societăți sănătoase.

Scopul evenimentului este de a oferi familiilor participante trei zile de recreere, divertisment, cultură și educație, precum și strângerea de fonduri pentru susținerea copiilor în proiectul „Grăuntele de muștar”.

În cadrul evenimentului vor avea loc activități pentru copii, părinți și bunici: ateliere tematice – ecologice, bucătărie, pictură, sculptură, olărit, teatru și film; educație financiară, educație pentru un stil de viață sănătos etc.

Municipalitatea va contribui cu asigurarea logisticii necesare.

  • Monografia Filialei Județene ,,Henri Coandă” Iași a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere

Filiala Județeană „Henri Coandă” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Iași, în parteneriat cu Municipiul Iaşi, își propune să realizeze ediția a II-a a Monografiei Filialei Județene „Henri Coandă” Iași a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, cu scopul de a reliefa activitatea cadrelor militare în rezervă și în retragere, în perioada 2007-2022.

Bugetul propus pentru acest eveniment este de 30.000 lei.

  • Festivalul – Concurs de Talente „Starurile României”

Evenimentul va fi realizat de către SC Zaza Land Group SRL, în parteneriat cu Municipiul Iaşi. SC Zaza Land Group SRL se ocupă cu organizarea evenimentelor de tip indoor, până la festivaluri în aer liber, adresate tineretului și nu numai, cu un portofoliu ce numără peste 100 de evenimente în zona Moldovei.

Evenimentul propus constă într-un concurs de talente locale, reprezentând mai multe arte. În fața unui juriu de specialitate vor apărea cei mai talentați tineri din zona Moldovei, care să promoveze arta și pe ei înșiși.

Municipalitatea va asigura logistica necesară desfășurării acestui eveniment.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;