Instituția Prefectului Județeului Iași a primit până acum peste 4.000 de solicitări venite din partea fermierilor privind acordarea de subvenții din partea Guvernului pentru culturile calamitate de secetă în această vară.
“Din situația centralizată la nivelul Direcției pentru Agricultură rezultă că au fost declarate calamitate peste 42.000 hectare la culturile de toamnă și aproape 70.000 hectare la culturile de primăvară. Urmează ca toate aceste suprafețe să fie verificate și evaluate de comisia stabilită prin ordin al prefectului. Problemele cauzate de lipsa precipitațiile au scos din nou în evidență nevoia de investiții în sistemele de irigații. De aceea, Programul Național de Irigații propus de către ministrul agriculturii este unul foarte așteptat de către fermieri”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.
Potirivt legii, în cazul culturilor agricole înființate în toamna anului 2021, depunerea înștiințărilor scrise, de către utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate foarte grav s-a încheiat la data de 1 august.
Pentru celelalte culturi agricole, termenul pentru depunerea înștiințărilor scrise este 15 noiembrie 2022 inclusiv.
Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole se întocmesc până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole;
Rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 30 august 2022 inclusiv, pentru culturile înființate în toamna anului 2021 și până cel târziu la data de 15 decembrie 2022 inclusiv, pentru celelalte culturi agricole.