INIMO – Dăruieşte şi schimbă cu adevărat viitorul în bine!

Timp de trei zile, în perioada 19-21 august, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou va avea loc cel mai important festival al verii de la Iaşi. Cei mai îndrăgiţi artişti din România vor cânta la INIMO, pentru a susţine dezvoltarea și educația a 10.228 de copii. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Glasul Vieţii” şi părintele Dan Damaschin.

În cadrul festivalului vor avea loc mai multe momente artistice pentru toate vârstele şi toate gusturile. Cei prezenţi vor avea ocazia să ia parte şi la spectacole de circ şi de teatru susţinute de actori locali. Echipa de la „Gaşca Zurli” îi va anima pe cei mici cu jocuri şi activităţi distractive şi educative, într-un spaţiu prietenos. Meşterii locali vor veni cu produse artizanale, lucrate manual, iar producătorii locali vor veni cu bucate delicioase şi sănătoase. În cadrul festivalului, cei prezenţi vor putea interacţiona la standurile cu educaţie alimentară, sanitară sau financiară. Va fi organizată şi o expoziţie cu toate cauzele sociale ale Asociaţiei „Glasul Vieţii”, publicul având ocazia să descopere diverse iniţiative umanitare în care se poate implica.

Invitaţiile pentru festival pot fi procurate atât online, pe www.inimo.ro, cât şi în format fizic, de la Biserica Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi şi de la cele 12 corturi amplasate în cartierele Iaşului. Aşa-zisa „taxă de intrare” este de fapt o donaţie în baza căreia se oferă ulterior o invitaţie valabilă pentru oricare din cele trei zile de festival, la alegere. De asemenea, invitaţiile sunt transmisibile, aşa că pot fi dăruite cuiva drag. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces liber la festival, însoţiţi de un părinte sau tutore. Copiii cu vârsta de peste 14 ani pot intra neînsoţiţi la festival, dar vor primi o brăţară de minor. Pentru aceştia, accesul la băuturi alcoolice este strict interzis. Aceştia vor achita biletul tip donaţie. Totodată, pentru „zeciştii” de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru familiile cu mulţi copii intrarea este liberă.

Program INIMO:

  • Vineri, 19 august, vă puteţi bucura de spectacole susţinute de Fanfara de la Chetriş, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Adriana Ochişoru, Plăieşii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcţia 5, Taxi şi Andra.
  • Sâmbătă, 20 august, vom avea din nou teatru cu actorii de la Universitatea „George Enescu”. Vor urca pe scenă şi vor face senzaţie Corul de copii al Ateneului Naţional din Iaşi, Circul de Stat Chişinău şi aceeaşi renumită Fanfară de la Chetriş. Iubitorii de folclor îi vor putea asculta pe Mioara Velicu şi Rapsozii Botoşanilor. Spre seară, vor încinge atmosfera Annes, Ana Beregoi, Iuliana Beregoi, Taxi, Vunk, Smiley şi DJ Mandu.
  • Duminică, 21 august, nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susţinute de ansambluri, dar şi de cunoscuţii interpreţi Laura Lavric, Gelu Voicu şi Carmen Macovei. Circul de Stat Chişinău va avea o nouă reprezentaţie. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta şi vor dansa împreună cu cei de la Gaşca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediţie a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R şi Ştefan Bănică pe scenă.

Toate veniturile înregistrate în cadrul Festivalului INIMO vor fi direcţionate către programul umanitar „Grăuntele de muştar” prin intermediul căruia cei 10.228 de copii aflaţi în evidenţa Asociaţiei „Glasul Vieţii” vor primi rechizite, haine şi produse de igienă.

Alte variante de susţinere a proiectului:

Cont BCR:  Asociaţia ,,Glasul Vieţii”

RO41RNCB0178156773130001 LEI

RO14RNCB0178156773130002 EUR

RO84RNCB0178156773130003 USD

Cont Banca Transilvania: Asociaţia ,,Glasul Vieţii”

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Paypal: pr.dandamaschin@yahoo.com

Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereţi detalii

Prin poştă, la adresa: Biserica Maternităţii „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iaşi, Dănuţ Damaschin – 0744.798.610

Direct la cutia milei din Biserica Maternităţii „Cuza-Vodă”

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;