Romeo Vatră este, începând de astăzi, noul Director General al R.A. Aeroportul Iași, pentru un mandat de patru ani. Acesta a câștigat concursul organizat marți, 9 august, după ce a asigurat interimatul la conducerea aerogării din luna septembrie a anului trecut.
De asemenea, tot începând de astăzi și-au luat funcțiile în primire și ceilalți trei directori din cadrul aeroportului, este vorba despre Vasile Stoicea – Director Operațiuni Aeroportuare, Nicoleta Alexandrescu – Director Economic, și Cosmin Pricop – Director Tehnic.
“Dezvoltare continuă, performanță, excelență sunt principalele obiective pe care mi le-am propus în acest mandat de patru ani, funcție care mă onorează și care înseamnă o adevărată provocare. Îmi doresc ca împreună cu echipa IASI Airport să construim un aeroport complet nou și să gândim strategii de dezvoltare pentru următorii 10 – 20 de ani. Având alături o echipă unită, cu oameni implicați, energici și motivați, vom reuși să punem pe picioare cel mai mare proiect de dezvoltare și modernizare din istoria aeroportului și vom merge înainte cu planuri și mai îndrăznețe. Chiar dacă urmează o perioadă extrem de solicitantă pentru toți, am încredere că vom obține rezultate cu care să ne putem mândri. Totodată, îi felicit pe noii directori, le doresc mult succes și sunt convins că împreună vom face o echipă bună pentru aeroport”, a declarat Romeo Vatră, noul Director General al R.A. Aeroportul Iași.